Rodnei 2004
De multe ori ne place să ignorăm cu bună ştiinţă pericolul, deşi suntem conştienţi de el măcar în subconştient. Dacă un pericol posibil apare şi ceva mai rar, avem tendinţa să-l tratăm cu tot mai multă indiferenţă deşi gravitatea lui rămâne constantă. Cam multă teorie ! La ce mă refer ? Ploaia şi vremea nefavorabilă în general, constituie un pericol latent pe munte. Gravitatea consecinţelor acestui pericol, depind de cel puţin doi factori. Unul ar fi cât de "serioasă" e vremea nefavorabilă - poate fi o ploaie scurtă de vară dar poate fi şi o furtună cu ploaie, ceaţă şi vânt puternic. Al doilea factor depinde de cât de bine echipaţi suntem noi. Dacă vremea e greu de anticipat, echipamentul ar trebui să nu fie ignorat şi ar trebui să fie de calitate. Dacă ani de zile am avut norocul să fim ocoliţi de ploaie sau am evitat-o în diverse moduri, echipamentul de ploaie era sumar şi improvizat. Acest lucru ne-a costat relativ "scump" în 2004, când deşi nu am păţit nimic grav, am ratat un întreg concediu din cauza unei ploi.
1. sat Şanţ - cabana Diana - Cobăşel - Roşu - Ineuţ - lacul Lala Mică
1. sat Şanţ - cabana Diana - Cobăşel - Roşu - Ineuţ - lacul Lala Mică
După ce în 2002 am parcurs cu succes traseul de creastă dintre şaua Gărgălău şi vârful Pietrosu, am hotărât că ar fi interesant să parcurgem întreaga creastă. Cei mai cârcotaşi dintre noi, spun adesea că ce începe prost se termină şi mai prost. După mulţi ani plecăm fără maşină, traseul propus făcând aproape imposibilă folosirea ei. După o noapte cu ploi torenţiale ajungem cu greu la gară, convinşi că a fost o "problemă" locală. Din păcate ploile torenţiale au lovit mult mai greu zonele prin care trecem noi cu trenul. Acest lucru provoacă întârzieri care până la destinaţie vor însuma mai bine de 5 ore. Ajungem astfel spre dupăamiază la Ilva Mică de unde nu mai avem nici o legătură mai departe (şi aşa puţine !). Găsim totuşi cu puţin noroc o maşină care ne lasă în localitatea Şanţ.
Bun zicem, deşi cu întârziere am ajuns cu bine la locul de start. Din localitatea Şanţ, traseul urcă la început pe un drum forestier printre case. La un moment părăsim drumul şi urcăm tot mai pieptiş. Traseul este obositor şi avem bagaje grele (mâncare multă) dar şi oboseala şi stresul de pe drumul cu peripeţii. Trecem pe lângă o casă pastorală unde suntem tentaţi să ne oprim şi să ne "cazăm" peste noapte. După o pauză, plecăm totuşi mai departe, în speranţa că vom găsi cabana ce nu figura pe harta noastră dar de care auzisem că există. Ajungem într-un final la cabana Diana, o cabană puţin cunoscută, dar primitoare şi animată. După efortul depus peste zi, alegem să dormim în cabană. Drumul forestier pe care am pornit din localitatea Şanţ ajunge şi el la cabană dar ocoleşte mult faţă de potecă.
A doua zi dimineaţă ne trezim cu gândul de a pleca mai departe. Ieşim afară şi constatăm că vremea e urâtă tare. Ceaţă, vânt şi ceva stropi de ploaie. Ne amânăm plecare şi trecem în "aşteptare" cu speranţa că vremea se va îndrepta. Spre amiază suntem deja în cumpănă : dacă nu plecăm acum, nu mai are rost să plecăm fiindcă nu mai avem timp să ajungem la următorul popas propus - lacul Lala. Vremea s-a mai luminat parcă, aşa că hotărâm să plecăm. Traseul ce pleacă de la cabană, urcă pieptiş pe o pajişte largă, ocolim prin dreapta un prim vârf, apoi ne îndreptăm către dreapta spre vârful Cobăşel. După o scurtă porţiune de pădure, ajungem deja în golul alpin, şi trecem foarte aproape pe sub vârful Cobăşel. Poteca urcă către vârful Roşu, drumul nefiind foarte greu.
După ce trecem de vârful Roşu facem o pauză să mâncăm ceva de prânz. Deja norii încep să se adune şi ne cam îngrijorează. Plecăm către vârful Ineuţ ce nu pare prea departe, dar începe şi ploaia la început mai "modestă", apoi cu o furie greu de imaginat. Echipamentul nostru de ploaie (improvizat !) cedează uşor şi apa se scurge din creştet până în picioare. Vântul puternic amplifică senzaţia de frig deşi ne mişcăm tot mai repede. S-a şi întunecat, din cauza norilor de ploaie, şi trecem fără pauză peste vârful Ineuţ de unde coborâm până în şaua Ineuţului. De aici coborâm către lacul Lala Mică şi ne oprim la primul loc plat unde putem instala cortul. Suntem atât de înfriguraţi încât nu ne putem opri din tremurat (groaznică senzaţie !).
Reuşim să ne instalăm cortul cu ceva efort din cauza tremuratului. Ploaia s-a mai domolit dar bate în continuare vântul. Hainele de pe noi, dar mai grav încălţările, sunt fleaşcă. Aşa improvizată, folia de pe rucsaci a reuşit să păstreze interiorul uscat. Ne schimbăm în haine uscate şi facem repede o supă caldă. Mare noroc de primusul cu gaz care l-am lăsat apoi puţin să mai încălzească aerul din cort. Mi-e frică să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă se uda şi echipamentul din rucsaci, haine dar mai ales sacii de dormit. În haine uscate şi băgaţi în sacii de dormit, reuşim să ne revenim după nefericita întâmplare. Noaptea nu a fost nici ea prea liniştită, vântul scuturând în permanenţă cortul.
Dacă mai aveam un dram de speranţă că vremea îşi va reveni, a doua zi dimineaţă acesta a fost spulberat de realitate. O vreme închisă, rece şi mohorâtă fără speranţe de a ne usca echipamentul (mai ales ghetele), ne forţează să renunţăm la continuarea traseului pe creastă. Vom coborî pe lângă cele două lacuri, Lala Mică şi Lala Mare, apoi pe valea Lalei până aproape de drumul naţional. Ne oprim lângă un canton forestier unde ne instalăm cortul şi facem un foc să ne uscăm din echipament. Plecăm în următoarea zi către Vatra Dornei, unde am mai aşteptat schimbarea vremii, aşteptare care s-a dovedit zadarnică, aşa încât am renunţat şi am plecat către casă. Încheiam astfel foarte dezamăgiţi vacanţa din 2004.