Uneori viaţa ne obligă la câte o pauză. Dacă aceasta priveşte o pasiune (ca şi hobby nu de altă natură !), de multe ori acesta se stinge încet şi cu greu poate fi reluată. Dacă e vorba de un hobby de natură sportivă, şi anii ne mai pun în "cârcă" (burtă !) ceva kilograme, de multe ori nici nu mai putem relua. Conformaţia fizică "uscată" a făcut ca după 9 ani de pauză, în 1992, să am tot atâtea kg ca în 1983. Dar, la dorinţa de a relua excursiile pe munte, a contribuit evident şi subconştientul care a rămas cu un "dor de ducă" foarte bine conservat ! Problema era că, dacă până atunci eram preocupat de ce echipament am, acum era nevoie să iau în calcul ce echipament avem (pentru patru persoane !).

1. Durău - cascada Duruitoarea - Dochia - Toaca - cabana Fântânele

Deşi unul din copii abia trecuse de 3 ani, ne hotărâm în vara lui 1992 să mergem la Durău. Iar de aici "dorinţa-i gata" vorba lui Mihai E. Cu Ceahlăul mereu sub priviri nici eu nici Le nu avem stare şi ne hotărâm să încercăm o "mică" excursie. În cele 3 excursii precedente în care mai fusesem pe Ceahlău (eu cel puţin), am parcurs mereu varianta : Durău - Fântânele - Dochia - Poiana Maicilor - Izvorul Muntelui (sau Neagra). Am ales un traseu puţin diferit de ce făcusem până atunci , respectiv Durău - Cascada Duruitoare - Dochia - Fântânele - Durău.
Traseul pleacă din Durău şi până la cascadă, deşi ajunge cam la aceiaşi altitudine ca la cabana Fântânele, pare ceva mai lejer fiind mai puţin abrupt şi o bună bucată urmăreşte un drum forestier. De la cascadă însă, urcuşul devine abrupt de multe ori fiind obligat să car "mezina" în spate. Dar această urcare e mai spectaculoasă şi parcă mai frumoasă decât cea pe la Fântânele. Există şi o trecere de maxim 10 m, pe o piatră udă şi înclinată, care ne-a dat ceva emoţii fiind obligat să trecem ca în povestea cu lupul, capra şi cu varza eu fiind "barca" !!
Ajungem în final pe platou unde traseul de domoleşte dar se zburleşte vremea. Nu avem timp de altele aşa că după o mică pauză la cabana Dochia, plecăm spre cabana Meteo şi vf.Toaca pe care doar îl ocolim, apoi trecând pe lângă vf.Panaghia începem să coborâm către cabana Fântânele. Coborârea nu este dificilă, mai întâi prin jnepeniş apoi prin pădure, dar copii au obosit şi trebuie să facem pauze mai dese.
Urmează o pauză mai serioasă la cabana Fântânele la fel de neschimbată ca acum mulţi ani în urmă, apoi urmează încă o repriză de coborâre până în Durău. Din fericire pentru copii mai ales, suntem cazaţi la un hotel, aşa că vor avea condiţii de refacere. Sunt foarte surprins de comportamentul copiilor care, pe un traseu nu tocmai uşor nici pentru un adult, nu s-au plâns niciodată. Va fi doar prima experienţă pe munte pentru ei, care se va repeta de multe ori în anii următori.