Munţii Bucegi - au şi ei câteva superlative : sunt cei mai "populari" dar şi cei mai dotaţi în ce priveşte cabanele şi hotelurile ce se găsesc pe munte şi cred că mai sunt câteva. Nu trebuie uitat că sunt şi cei mai "tele" (telecabine, telescaune, etc...). Gradul de dificultate se încadrează în categoria uşor - mediu, asta în general, dar sunt şi trasee cu grad de dificultate mărită. Traseul de creastă însă (nu accesul !!) este uşor. Configuraţia generală a traseului de creastă este asemănătoare unui U dintre braţele sale izvorând Ialomiţa, mai frecventată fiind latura dinspre Valea Prahovei, aspectul fiind însă al unui platou imens şi mai puţin a unei creste obişnuite. Multe trasee de acces în creastă (sau pe platoul Bucegilor mai exact), nu sunt la fel de uşoare.
Accesul pe platoul Bucegilor se poate face prin numeroase locuri, cel mai facil fiind evident cu telecabina de la Sinaia, Buşteni sau Peştera dar şi la picior din orice direcţie, cel mai dificil fiind traseul pe Valea Jepii Mici ce duce din Buşteni la cabana Caraiman.
Dacă mulţi din munţii noştri au puţine cabane, în Bucegi putem spune că este "raiul" cabanelor şi hotelurilor, amplasate atât în zona medie (aprox. 1500 m) dar şi pe platou. Şi dacă tot veni vorba de cabane, în Bucegi se află şi cabana aflată la cea mai mare altitudine din RO, cabana Omu. Refugii sunt ceva mai puţine, majoritatea fiind folosite de alpinişti.
Camparea în Bucegi este o problemă, nu că ar fi interzisă ci mai degrabă nerecomandată. În zonele joase există pericolul de a fi atacaţi de urşi (pericol real, cu frecvenţă incomparabil mai mare ca în ceilalţi munţi la un loc), iar în zona înaltă (pe platou) nu prea se merită, fiind de preferat una din cabane sau hoteluri destul de numeroase şi aflate la distanţe mici între ele.
Munţii Rodnei - nu scapă nici ei fără un superlativ : cel mai înalt vârf din Carpaţii Orientali. La asta se adaugă şi un record negativ, acela a lipsei de cabane şi refugii. Şi dacă Bucegii prezentaţi mai sus sunt de multe ori "supra" aglomeraţi, în schimb în Rodnei poţi merge zile întregi fără să întâlneşti pe cineva (turişti, dar nici ciobani nu sunt prea mulţi) şi asta în plină vară, în plin sezon al excursiilor pe munte. Această "densitate" creşte brusc între vf.Pietrosu şi Borşa, multă lume preferând o excursie de o zi din Borşa până pe acest vârf. Gradul de dificultate se încadrează în categoria uşor - mediu, asta şi prin faptul că multe din vârfurile din traseul de creastă se ocolesc pe la poale (dar există şi marcaj care le escaladează). Configuraţia traseului de creastă este asemănătoare unei sinusoide de la est spre vest, din care se desprind alte culmi, în general nemarcate. Cu bună aproximaţie seamănă cu munţii Făgăraş, dar la o scară mai mică atât ca întindere cât şi ca înălţime.
Accesul se face prin mai multe locuri, atât din partea nordică (Borşa, şaua Gărgălău, valea Lalei) dar şi din partea sudică (Şanţ, Valea Vinului). De asemeni există posibilitatea de acces şi din partea vestică prin Romuli. Cea mai uşoară este cea din pasul Prislop - şaua Gărgălău.
Cabanele în munţii Rodnei, sunt puţine şi situate doar la capetele traseului de creastă. Una ar fi cabana Meteo de la lacul Iezer care de curând oferă şi cazare cealaltă fiind cabana Diana aflată pe traseul ce urcă din localitatea Şanţ spre vf.Ineuţ. Aceasta din urmă nici nu apare pe o serie de hărţi, fiind astfel mai puţin cunoscută şi accesibilă celor ce ajung în creastă dinspre nord. Cabana Puzdrele a ars din păcate cu mai mulţi ani în urmă şi nu a mai fost refăcută.
Zonele de campare recomandate sunt funcţie de direcţia din care "abordăm" traseul de creastă dar şi de cât de mult vrem să mergem într-o zi. Pornind dinspre est : lacul Lala Mică, şaua Gărgălău, şaua Galaţului, şaua Puzdrele, tarniţa La Cruce, lacul Iezer. Este de preferat totuşi să se campeze puţin sub aceste şei recomandate pentru a găsi şi apă dar şi pentru a găsi un loc puţin mai ferit decât în creastă.
