După aventura din Retezat din 1977, au urmat doi ani de pauză pe munte, deşi în 1979 a existat o tentativă nereuşită tot în Retezat (am ajuns doar până la cabana Pietrele). Anul 1980 m-a prins cu ceva echipament nou, respectiv un rucsac cu cadru foarte la modă la vremea aceea şi nişte ghete mai bune pentru munte (celebrele Insulated !). Prima ieşire din acel an, a fost în munţii Rodnei, munţi care seamănă destul de bine cu munţii Făgăraş şi Parâng, dar la o scară puţin mai mică (ca înălţimi şi întindere).

1. Valea Vinului - şaua cu Lac - Ineu - Omului - Gărgălău - şaua Gărgălău - şaua Galaţului - cabana Puzdrele

Eram într-o mică vacanţă la sfârşitul lui mai, şi am hotărât împreună cu alţi doi prieteni să facem o scurtă ieşire pe munte. Am mers cu trenul până la Ilva Mică şi de aici cu un autobuz până la Valea Vinului, de unde am început să urcăm pe drum forestier şi apoi pe potecă prin pădure. Cum se apropia seara, am început să căutăm un loc de campare. Norocul nostru a fost să găsim o căbănuţă încuiată dar cu un pod plin de fân uscat unde am urcat şi am înnoptat.
A doua zi am plecat către creastă, unde am ajuns curând (maxim două ore cred) în Şaua cu lac, între vf.Ineuţ (dreapta) şi vf.Ineu (stânga). De aici se vede creasta până departe dar şi valea Lalei (posibil şi lacul Lala Mică). Fiind abia luna mai am găsit un petic mare de zăpadă ce ni s-a părut foarte ciudat (era prima oară când vedeam zăpadă vara !). Din Şaua cu lac, am trecut pe sub vf.Ineu, deşi acum nu înţeleg unde ne grăbeam că nu durează mai mult de jumătate de oră să ajungi pe vârf şi înapoi. Din Şaua Ineului se coboară şi apoi se trece peste vf.Coasta Netedă. Urmează vf.Cişa şi vf.Omului, de unde poteca virează către dreapta spre vf.Gărgălău. De pe vf.Gărgălău se coboară spre stânga, până în şaua Gărgălău, loc de intersecţie cu traseul ce coboară la lacul Stiol. Lacul Stiol este oficial (deşi nu şi practic) izvorul Bistriţei Aurii care va forma în final Bistriţa. Noi am urmat traseul de creastă până în Şaua Galaţului de unde am hotărât să coborâm către cabana Puzdrele (deşi aveam cort cu noi) în speranţa că vom găsi o cabană gen Pietrele din Retezat.
Am găsit o cabană mică şi anostă, fără turişti cu doar 2-3 pădurari care chefuiau cu cabanierul. Această cabană a şi ars după puţin timp, a fost refăcută dar a ars iarăşi şi nu a mai fost refăcută. Mare păcat că şi aşa aceşti munţi duc lipsă de cabane. De fapt asta va fi drama multor cabane din munţii din România, mai ales după 1990.
A doua zi, obosiţi după ziua precedentă, nu am mai avut cheful necesar să revenim în creastă care ni se părea departe. Mai târziu (când am revenit în Rodnei ) aveam să constat că nu era deloc departe, dar asta a fost hotărârea noastră atunci. Am hotărât să coborâm în Staţiunea Borşa unde am mai rămas câteva zile singura performanţă fiind o excursie până la Cascada Cailor.
Deşi am avut un aparat foto cu noi, pozele făcute sunt total nesemnificative, încă mânaţi de o îndârjire aiurea de ajunge cât mai repede la destinaţie, fără o pauză în care să faci ceva poze cu muntele, cu noi. Regretele de acum sunt inutile ! Foarte curând am regretat şi faptul că nu am continuat traseul de creastă, având în vedere că ocaziile de a ajunge pe munte au fost şi mai sunt destul de rare pentru mine. A fost însă, o nouă lecţie despre munte şi farmecul lui.