Bucegi 2007
Uneori reclama sau super-reclama poate face mai mult rău decât bine. Din cauza reclamei (faimei), munţii Bucegi au uneori darul de a îndepărta turiştii. Mulţi preferă alţi munţi tocmai din dorinţa de a nu se amesteca cu faimoşii "pantofari". Munţii în sine evident că nu au nici o vină că pe platou se plimbă adesea agale câte o persoană în şlapi, munţii Bucegi fiind la fel de frumoşi şi spectaculoşi ca oricare alţii. Dacă însă evităm zonele cu acces foarte uşor (telecabină), avem şansa ca întâlnirile de gradul III să fie ceva mai puţine.

1. Poiana Izvoarelor - Prepeleac - Bucşoiu - Omu - valea Mălăieşti - cabana Mălăieşti
 
Ani de zile am fost convins că Bucegii nu merită prea mare atenţie din partea mea. O întâmplare fericită zic eu, m-a făcut să ajung la cabana Poiana Izvoarelor. Am rămas plăcut impresionat şi mi-am propus să revin. Studiind apoi o hartă a Bucegilor am constatat că de aici se pot face câteva trasee interesante, mai ales în partea nordică a Bucegilor. În 2007 ajungeam în Bucegi venind dinspre Retezat, cu intenţia de a ne caza la cabana Poiana Izvoarelor şi de acolo să plecăm în excursii. Drumul din Buşteni pe Valea Cerbului până la cabana Gura Diham şi de acolo la cabana Poiana Izvoarelor, nu e greu ci doar obositor cu bagajele în spate. La Poiana Izvoarelor condiţiile de cazare şi masă sunt decente deşi parcă puţin cam scumpe.
Cum până atunci nu ajunsesem pe vârful Omu, prima excursie a vizat chiar acest obiectiv. De la cabană poteca merge cam la aceiaşi cotă până la Pichetul Roşu, unde se întâlnesc mai multe trasee dinspre Valea Cerbului şi dinspre cabana Diham. Noi urmăm traseul ce duce către cabana Mălăieşti. După un prim urcuş mai abrupt, poteca se mai domoleşte şi şerpuieşte prin văioage seci sau încălecând câte un picior de munte, ceea ce o face să semene foarte mult cu Brâul de Mijloc din Piatra Craiului. Cam la jumătatea distanţei până la Mălăieşti, ajungem La Prepeleac, unde părăsim poteca spre Mălăieşti şi începem să urcăm pe vârful Bucşoiu. Urcuşul este destul de abrupt la început, prin grohotiş plin de noroi şi printre jnepeni.
Când în sfârşit scăpăm de jnepeni, parcă şi panta se mai domoleşte făcând urcarea mai uşoară. Ajungem astfel în creastă, în dreapta noastră mult sub noi zărim cabana Mălăieşti. Curând ne intersectăm cu poteca ce vine de la Mălăieşti pe Brâna Caprelor. Pare un traseu interesant, dar cu altă ocazie poate. Urcăm în continuare în mai multe etape şi ajungem în sfârşit pe vârful Bucşoiu, loc cu o deschidere mare ce oferă un peisaj superb. În dreapta valea adâncă a Mălăieştiului, Padina Crucii, culmea Ţigăneşti şi mai în spate impresionează vârful Scara. În faţă ne "aşteaptă" vârful şi cabana Omu iar undeva mai în stânga "racheta" de pe vârful Coştila. Spre nord (în spate), zărim vârful Postăvaru. Spre est munţii Baiului de care ne desparte Valea Prahovei.
De pe vârful Bucşoiu se coboară puţin în şaua ce-l desparte de vârful Omu, apoi vom urca relativ uşor pe acest din urmă vârf. Ajungem într-o zonă aproape plată şi ne vom intersecta curând şi cu poteca ce vine dinspre vârful Scara. În dreapta se deschide larg valea Gaura după care se înalţă vârfurile Găvanele şi Doamnele. Până la cabană mai este doar puţin. Din faţa cabanei se deschide un nou peisaj către întreg platoul Bucegilor, dominat de aici de vârfurile Coştila şi Colţii Obârşiei. În zare se zăreşte vârful Babele şi mai la sud vârful Furnica. Câteva fotografii cu şi pe lângă cabana, un ceai cald şi dulce, apoi pornim mai departe. Ne întoarcem până la ultima bifurcaţie de trasee dinspre vârful Bucşoiu (de unde am venit).
La bifurcaţie nu vom mai continua către vârful Bucşoiu, ci vom merge către stânga spre vârful Scara. Vârful Scara are două feţe total diferite, cea dinspre nord fiind abruptă şi foarte spectaculoasă mai ales dinspre valea şi culmea Ţigăneşti, cea sudică fiind însă plată şi insignifiantă asemănătoare cu platoul Bucugilor. După o coborâre scurtă vom părăsi poteca ce duce la vârful Scara şi începem să coborâm în serpentine largi către valea Mălăieşti pe traseul de vară. Poteca va coborî şerpuitor până sub Hornurile Mălăieşti, unde ne întâlnim şi cu traseul de iarnă ce coboară prin hornuri din creastă. De aici panta e mai puţin accentuată, fără să fie însă mai uşoară de coborât. În stânga avem culmea Padina Crucii iar în dreapta peisajul e dominat de vârful Bucşoiu.
Cu cabana Mălăieşti mereu în faţă, ai senzaţia că această coborâre nu se mai termină. Ajungem în sfârşit la cabana Mălăieşti, şi ea victima unui recent incendiu refăcută însă destul de repede. Cum am "tras" destul de tare, abia acum facem pauza de prânz. După pauză plecăm către cabana Poiana Izvoarelor pe traseul lui Tache (aşa cred că îi spune !), un traseu foarte plăcut care după un prim urcuş, va coborî aproape permanent până la destinaţie. Poteca urmăreşte poala vârfului Bucşoiu în mare parte şi apoi pe cea a vârfului Bucşoiu Mic spre final, traseul fiind plăcut şi relaxant deşi există câteva porţiuni mai dificile. Ajungem iarăşi la Pichetul Roşu, de unde în câteva minute suntem la cabana Poiana Izvoarelor. Albumul foto complet realizat în Bucegi se găseşte la : Bucegi 2007 (vezi album ...)