Făgăraş 1999
În Făgăraş e greu până ajungi prima oară, că apoi e greu să nu-ţi placă. Revenim în Făgăraş pentru a treia oară, şi dacă în 1997 scopul era să ajungem pe vârful Moldoveanu, în 1999 scopul principal era să ajungem pe vârful Nogoiu. Pe lângă acest scop punctual, am mai prevăzut şi alte trasee de interes din zona Bârcaciu, Negoiu, Bâlea.
1. cabana Negoiu - Piatra Prânzului - şaua Cleopatrei - Nogoiu Mare - Strunga Doamnei - Strunga Ciobanului
2. cabana Negoiu - Şerbota - Mâzgavu - Scara - valea Şerbotei
3. cabana Bârcaciu - lacul Avrig - Ciortea - Gârbova - Scara
4. Bâlea Lac - Paltinu - Laiţa - Lăiţel - lacul Călţun
1. cabana Negoiu - Piatra Prânzului - şaua Cleopatrei - Nogoiu Mare - Strunga Doamnei - Strunga Ciobanului
2. cabana Negoiu - Şerbota - Mâzgavu - Scara - valea Şerbotei
3. cabana Bârcaciu - lacul Avrig - Ciortea - Gârbova - Scara
4. Bâlea Lac - Paltinu - Laiţa - Lăiţel - lacul Călţun
Am ajuns cu maşina până la Poiana Neamţului, unde se poate (se putea !) lăsa maşina într-o oarecare siguranţă, şi de aici, după o porţiune scurtă de drum forestier, se urcă prin pădure până la Cabana Bârcaciu. Traseu specific de acces la cabanele situate la 1400 - 1500 m. Aici am făcut o scurtă pauză de masă, dar am plecat mai departe către Cabana Negoiu în ideea de a câştiga o zi. Deşi nu este dificil, traseul dintre cele două cabane e obositor dar mai ales amăgitor. Cabana Negoiu se vede cu mult timp înainte de a ajunge la ea, şi ai impresia că este aproape, dar de mers dar mai ai destul. În apropierea cabanei, un urcuş abrupt, ne scoate pe platoul pe care e situată cabana.
Ajungem spre dupăamiază la Cabana Negoiu, unde ne cazăm în una din camerele cabanei vechi. Tot atunci a ajuns şi un grup numeros de tineri care au făcut scandal permanent până după miezul nopţii. Ghinionul nostru. Este genul de excursionişti care au o plăcere să urce pe munte doar ca să facă grătare şi să bea. De ce oare au nevoie de munte ? Aici la Negoiu este o problemă cu apa care e adusă de ceva mai jos, aşa că la spălător (toaletă), apa e cu program. Mai rău a fost când am constatat că uitasem la maşină doua lucruri importante : aragazul dar şi mai grav e ca nu am luat nici un prosop şi eram patru oameni !! A trebuit să sacrificam o pereche de pantaloni pe rol de prosop şi ne duceam la spălător mai 'discret' să nu fim văzuţi ce fel de prosop avem. :-)
Am plecat a doua zi intr-o excursie spre vf.Negoiu. Traseul porneşte de la cabană, şi foarte curând trecem mai multe podeţe metalice suspendate peste prăpăstii. Ieşim în curând în valea Sărăţii, traversăm apa şi începem să urcăm destul de abrupt în serpentine. Deşi fără prea multe bagaje urcuşul ne solicită fizic suficient. În spatele nostru se deschide Valea Sărăţii şi cocoţată pe muchia Şerbotei, Cabana Negoiu parcă rătăcită în pădure. Finalul acestui urcuş ne scoate la o intersecţie de trasee numită 'Piatra Prânzului' (chiar există şi o piatră mare şi plată care ar putea fi originea denumirii). Facem iarăşi o pauză şi o poză.
Traseul din stânga merge către Strunga Ciobanului, dar noi îl urmăm pe cel din dreapta ce merge către şaua Cleopatrei. De aici traseul este mai puţin abrupt, trecem pe lângă 'Acul Cleopatrei' (care se pare ca nu mai există) şi vom ieşi în creastă în şaua Cleopatrei (sau Popasul lui Mihai !). Înspre vest traseul de creastă coboară puţin şi străbate o porţiune mai dificilă : Custura Sărăţii. Noi mergem spre est şi începem să urcăm, mai întâi pe vf.Negoiu Mic şi de aici în continuare pe Vf.Negoiu. Am ajuns pe al doilea vârf al ţării. Din păcate vizibilitatea e proastă din cauza ceţii care urcă dinspre est, exact unde priveliştea e mai spectaculoasă.
Facem o poză de palmares pe vârf, dar lipsiţi de vizibilitate plecăm în curând. Începem să coborâm, dar nu prin Strunga Dracului care e mai scurtă dar şi mai periculoasă, ci prin Strunga Doamnei care, deşi necesită un ocol, e mai uşor de parcurs. Ajungem în apropierea Portiţei Călţunului unde întâlnim traseul ce vine dinspre Strunga Ciobanului. Noi pornim către stânga pe acest traseu, care ocoleşte pe la poale cele doua vârfuri Negoiu fiind o variantă pentru cei ce nu vor să urce pe aceste vârfuri. Strunga Ciobanului necesită la urcare puţină căţărare, coborârea pe cealaltă parte fiind şi ea dificilă dar suntem ajutaţi de câteva 'lanţuri'. Ajungem astfel peste puţin timp la intersecţia de trasee 'Piatra Prânzului', şi parcurgem în sens invers traseul pe care am urcat dimineaţă, până la Cabana Negoiu. Deşi privaţi de priveliştea de pe vf.Negoiu din cauza ceţii, putem spune că traseul a fost foarte plăcut dar şi solicitant. A urmat o zi de pauză bine venită, însă spaţiul relativ mic din jurul cabanei nu ne-a oferit prea multe alternative de plimbare.
Următoarea excursie cu plecare de la Cabana Negoiu, a fost tot în circuit. De la Cabana Negoiu am urcat pe Muchia Şerbotei un urcuş foarte interesant dar şi solicitant având în vedere că diferenţa de altitudine între cabană şi vf.Şerbota e de aproape 800 m, pe o creastă îngustă ce ne aduce aminte de Piatra Craiului. Ajungem pe vf.Şerbota unde întâlnim şi traseul de crestă. Înspre est avem Custura Sărăţii şi vf.Negoiu. Noi însă mergem spre vest, coborând de pe vf.Şerbota şi urcăm apoi pe vf.Mâzgavul (sau vf.lui Cazan), apoi creasta face un ocol spre dreapta coborând în şaua Scara.
Ajungem în şaua Scara, unde se află şi un refugiu, iar de aici părăsim traseul de creastă, trecem pe lângă vf.Puha şi începem să coborâm spre dreapta, pe valea Şerbotei. Această coborâre nu este dificilă, dar în ultima parte a traseului marcajul este (era) foarte prost, dar pe vreme bună nu sunt probleme deoarece avem mereu în faţă Cabana Negoiu a care vrem să ajungem. Revenim astfel înapoi la Cabana Negoiu după un traseu plăcut şi interesant mai ales în prima parte când se urcă pe Muchia Şerbotei. După încă o noapte la Cabana Negoiu vom pleca a doua zi către Cabana Bârcaciu.
Cabana Bârcaciu, deşi o cabană mică şi care oferă locuri de cazare doar la priciuri (dacă nu mă înşel), este o cabană foarte populată şi animată ba chiar oferă şi ceva mâncare. Asta evident se întâmpla în 1999, deci acum 10 ani şi nu ştiu dacă s-a mai păstrat aceiaşi atmosferă, multe cabane îşi schimbă în timp cabanierii lucru nu tocmai pozitiv de obicei, dacă eventual nu au ghinionul să ardă aşa cum s-a întâmplat cu multe din ele. Am ocupat şi noi locuri la prici, cabana fiind destul de aglomerată.
Ziua următoare am plecat intr-o nouă excursie de această dată către Lacul Avrig. Traseul pleacă de la Cabana Bârcaciu, coboară prin pădure până ce traversăm apa râului Avrig, apoi traseul începe să urce. Urcuşul este destul de dificil, multe porţiuni fiind prin grohotiş instabil. Ajungem astfel la Lacul Avrig, aflat într-o căldare glaciară dominată de vf.Ciortea. După o pauză scurtă, ocolim lacul prin stânga şi urcăm încet pe o potecă cu aspect de brână până la şaua ce desparte vf.Ciortea de vf.Gârbova. După ce ocolim acest ultim vârf, urcăm iarăşi acum pe vf.Scara. După ce ajungem cam la jumătatea urcuşului, părăsim traseul de creastă şi mergem către stânga de unde începem să coborâm.
După un ocol larg spre stânga pe poala vf.Scara, ajungem pe muchia Scărişoarei pe care coborâm în continuare mai lejer la început, apoi odată ajunşi deasupra Cabanei Bârcaciu, coborâm în serpentine printre jnepeniş şi tufe de afin. Coborârea se termină în spatele cabanei. Spre norocul nostru, ploaia care ne urmărea de ceva vreme, a început exact când am ajuns la cabană. O tură relativ scurtă, deşi dificilă în prima parte, a meritat tot efortul. A doua zi am plecat către maşină, urmând să ne mutăm 'cortul' (la figurat acum) în altă parte dar tot în Făgăraş.
Am ajuns astfel la Bâlea Cascadă unde de această dată ne-am instalat cortul. Zona e plăcută şi oferă posibilitatea de relaxare sau în funcţie de sezon ceva zmeură şi afine. Următoarea zi ne-am sculat de dimineaţă şi ne-am prezentat la telecabină. Cum aceasta nu circulă decât cu un număr minim de călători, iar aceştia apar de obicei spre prânz, am fost nevoiţi să renunţăm şi am apelat la maşina proprie să ne ducă până la Bâlea Lac pe celebrul Transfăgărăşan. Pentru o maşină cam veche şi amărâtă această cursă nu e o plăcere, dar nici să mergem pe jos până la Lacul Bâlea nu e o alternativă, scopul nostru fiind Lacul Călţun până la care este ceva de mers.
De la Lacul Bâlea, am urcat până în Curmătura Bâlei şi apoi mai sus până în şaua Paltinei unde întâlnim şi traseul de creastă. Coborâm puţin şi ocolim prin sud vf.Paltinei pe o potecă îngustă ajutaţi de 'lanţuri'. Depăşim pe partea cealaltă muchia crestei, apoi începem să urcăm pe vf.Laiţa. Urcuşul se opreşte însă curând, traseul urmând pe poala vârfului. Nu acelaşi lucru se întâmplă şi cu vf.Lăiţel pe care vom fi nevoiţi să-l urcăm până pe vârf. Urcuşul e obositor fără să fie şi dificil tehnic.
Ajunşi pe vârf panorama e splendidă, având sub noi lacul şi refugiul Călţun, iar în faţă vârfurile Lespezi, Călţun şi Negoiu (toate cu înălţimi mai mari de 2500 m). Coborârea până la lac nu e tocmai simplă dar nu vrem să ratăm ocazia da a ajunge totuşi până acolo. Lângă lac montate câteva corturi, deşi din câte ştiu eu e o zonă cu vânt puternic mai ales noaptea (gen Galeşu din Retezat !). O scurtă pauză şi urcăm înapoi pe vf.Lăiţel, un urcuş la fel de 'plăcut' ca şi pe celălalt versant. De aici traseul se repetă evident în sens invers, vremea bună fiind şi ea un ajutor binevenit. Pe traseu lume multă, care profită de vremea frumoasă, de la Bâlea Lac fiind relativ uşor de urcat pentru cineva cu o pregătire fizică obişnuită.
De la Bâlea Lac ne recuperăm maşina şi coborâm spre Bâlea Cascadă unde aveam cortul. Încheiam astfel şi ultima excursie din acel an în Făgăraş, a doua zi urmând să schimbăm muntele îndreptându-ne către Ciucaş. Din păcate odată cu schimbarea muntelui am schimbat şi norocul. În Ciucaş a plouat aproape permanent şi nu am reuşit să urcăm mai sus de cabana Muntele Roşu, într-un final fiind nevoiţi să renunţăm.