Dar să lăsăm teoria şi să revenim la vara lui 1995, când profitând de avantajul maşinii, am vizat mai multe obiective. Am reuşit să ajungem mai întâi pe Rarău dinspre Câmpulung, pe un drum care deja se deteriorase şi cu greu putea fi parcurs, în anii următori el devenind impracticabil pentru turisme normale. Aici am făcut o scurtă vizită până la Pietrele Doamnei şi Piatra Şoimilor. Pietrele Doamnei, deşi nu e cel mai înalt vârf din Rarău, este cel mai spectaculos, şi merită tot efortul de al urca. De fapt e impropriu zis vârf, fiind o aglomeraţie de stânci verticale. Un alt traseu ce merită parcurs ar fi cel până la vf.Rarău şi Popii Rarăului care e mai mult o plimbare, pe culmile domoale din zonă. Tot de aici se poate ajunge şi pe vf. Giumalău, dar până acolo traseul e mai lung şi merită făcut într-un singur sens, cu posibilitatea de a rămâne la cabana Giumalău, sau de a coborî spre Zugreni. A doua zi am coborât spre valea Bistriţei prin Chiril, şoseaua pe acea variantă prezentându-se mai bine.

Ne-am întors pe traseul pe care am urcat, având timp şi de ceva poze la 'Căciula Dorobanţului' şi la cabana Fântânele. Lume multă ca de obicei în Ceahlău atât pe trasee cât şi pe la cabane. Majoritatea ajung însă doar până la Fântânele sau Cascada Duruitoarea şi mai puţini până la Dochia. Un traseu relativ uşor şi relaxant care ne pregătea pentru anii următori să abordăm şi munţi ceva mai dificili.