Deşi există pe acest site câteva articole cu destinaţii posibile de vacanţă, în care am încercat să fac câte un mic portret al câtorva munţi din România, vreau să insist asupra modului în care ne putem alege destinaţia atunci când vrem să mergem pe munte.

Un prim criteriu de selecţie ar fi acela a modului în care vrem să abordăm muntele ales. Mă refer la faptul că putem pleca cu echipament complet şi atunci vom fi complet independenţi de cabane şi refugii existente sau nu. Pare varianta ideală dar şi cea mai dificilă, un echipament complet fiind greu. Putem aborda şi varianta de a merge din cabană în cabană, renunţând astfel la cort şi alte accesorii necesare, dar aici apar limitări serioase, mulţi dintre munţii noştrii oferind prea puţine cabane pentru o astfel de abordare. Evident există şi varianta mixtă, când vom avea cu noi şi cortul dar vom profita de cabanele de pe traseu. Există şi opţiunea, iar unii dintre munţi aproape că o impun, de a stabili o bază şi de acolo să efectuăm mai multe excursii în circuit, apoi dacă e cazul să mutăm baza şi să abordăm alte trasee. Această metodă pare ideală pentru cei mai "comozi" care nu vor să meargă cu rucsac greu în spate, dar are un "mic" inconvenient, acela că vom fi nevoiţi să pierdem timp preţios şi efort suplimentar pentru a urca şi coborî în traseele de creastă sau în apropierea crestei.

Un alt criteriu de stabilire a destinaţiei, este acela a posibilităţii de acces. La unii din munţi se ajunge uşor cu maşina (dacă avem) sau un mijloc de transport în comun (tren, autobuz). Funcţie de modul de acces şi de traseul sau traseele alese, este posibil ca maşina proprie mai mult să ne încurce sau să ne limiteze oarecum, fiind nevoiţi uneori să o lăsăm nesupravegheată şi vom fi nevoiţi să o recuperăm într-un fel. Există deasemeni destinaţii care vor necesita pe lângă un mijloc de transport şi un drum pe jos de mai mulţi kilometrii. E bine să ne întrebăm dacă suntem capabili şi dispuşi de un astfel de drum. Orice excursionist a profitat de multe ori de aşa zisele "ocazii" dar acestea sunt o loterie nu întotdeauna câştigătoare.

Deşi munţii din România nu pun probleme deosebite, sunt măcar trasee care pot pune probleme celor cu mai puţină experienţă şi nu numai. Este aproape obligatoriu să ne informăm foarte exact despre gradul de dificultate al muntelui dar în special al traseelor ce ne interesează. Ca exemplu, una e să mergi pe platoul Bucegilor şi una e să mergi pe brâna Caraimanului tot în Bucegi. Şi astfel de exemple sunt în mulţi alţi munţi. Sigur că şi mai mare atenţie va trebui să avem pe traseele nemarcate, chiar dacă avem informaţiile necesare.

Pe lângă gradul de dificultate, mai trebuie să ţinem cont şi de echipamentul de care dispunem. La o primă vedere am putea spune că destinaţia şi echipamentul nu au legătură. Asta este din păcate o greşeală frecventă la mulţi începători. Dacă există munţi care îi putem aborda şi în pantofi de sport (adică adidaşi sau similari), în majoritatea e riscant şi contra indicat. Rolul şi rostul ghetelor pe munte l-am analizat în articolul privind echipamentul. Pentru a campa la altitudine ceva mai mare, este nevoie de cort şi sac de dormit de calitate. Şi lista de argumente pro echipament poate continua. Am putea spune că ciobanii şi bunicii noştri nu au avut parte de echipament prea grozav şi totuşi au bătut munţii în lung şi în lat. Unu, ciobanii deşi îi întâlnim şi la altitudini mari, nu străbat distanţe zilnice mari şi mulţi au crescut acolo deci nu are rost să ne comparăm cu ei. Doi, dacă predecesorii noştri nu dispuneau de echipament prea grozav, asta nu înseamnă că trebuie să trebuie să pornim şi noi de la zero.

Contează atunci când hotărâm unde plecăm, şi ce vrem să facem pe munte. Dacă scopul este predominant de recreere-relaxare în jurul cortului şi a focului la poveşti şi glume, vom alege corespunzător. Nu are rost să campăm la 2000 m în acest caz. Mai normal şi recomandat este în acest caz să ne găsim în preajma unei cabane. Sigur că şi cei ce abordează ceva mai tehnic munţii, îşi permit câte o zi de pauză în care să se relaxeze la un foc de tabără sau la o bere cu alţi "împătimiţi". Pe lângă destinaţie, scopul urcării pe munte va influenţa şi ce echipament sau alimente vom lua cu noi.

Trebuie să ţinem întotdeauna cont şi de câte zile avem la dispoziţie pentru excursia pe munte. Dacă avem posibilitatea de a ajunge la muntele vizat uşor, putem să ne permitem să planificăm o excursie şi într-un week-end. Altfel pe lângă durata traseelor va trebui să adăugăm şi drumul de acces şi de retragere care uneori durează suficient. Nu trebuie să uităm că pe munte vremea este imprevizibilă, şi va trebui să adăugăm, ca rezervă măcar, ceva zile când nu se poate merge pe traseu din cauza vremii nefavorabile. În cazul excursiilor mai lungi, nu este rău să luăm în calcul şi zile de odihnă între trasee. La urma urmei suntem pe munte să ne relaxăm, chiar dacă activ, şi nu într-un maraton montan.

Poate nu în ultimul rând, trebuie să ţinem cont şi de componenţa grupului cu care mergem pe munte. Ca şi în celebrul exemplu cu lanţul (a cărui rezistenţă este dată de veriga cea mai slabă), gradul de pregătire a unui grup este dat de cel mai puţin pregătit. Trebuie să decidem unde mergem funcţie de competenţe membrilor grupului sau dacă avem o "ţintă" precisă, va trebui să facem o selecţie corespunzătoare. Evităm astfel situaţiile neplăcute (în cel mai bun caz) sau periculoase-tragice (în cel mai rău caz). Mai nou, de când internetul este a doua natură, se practică metoda unei destinaţii (excursie propusă) la care se "alipesc" mai mulţi amatori care au de obicei pregătirea necesară.

Un ultim criteriu de selecţie a destinaţie ar fi şi cel al gradului de noutate. Dacă măcar unul din membrii grupului a mai fost în zonă sau chiar pe traseele propuse, atunci lucrurile devin simple în planificarea excursiei. Dacă traseele reprezintă o noutate absolută pentru toţi membrii grupului, atunci trebuie să ne documentăm foarte bine asupra acestora în ceea ce priveşte durata lor şi gradul de dificultate. Va fi necesar să fim un pic circumspecţi în ce priveşte planificarea traseelor, chiar şi atunci când avem informaţiile necesare din cărţi sau prieteni, gradul de percepţie a dificultăţii unui traseu fiind subiectiv. Altfel riscăm să ne dăm planurile peste cap, mai ales în cazul traseelor înlănţuite, când nu putem renunţa la un traseu (nu putem ajunge la traseul 3 decât dacă parcurgem traseul 2, la care nu vom putea astfel renunţa - de exemplu).

Aparent par foarte multe reguli sau restricţii ce ar trebui respectate în alegerea unei destinaţii de vacanţă pe munte. Dar repet, acest articol se adresează în special celor cu puţină experienţă pe munte. Cu timpul, cei care rămân amatori de excursii pe munte, vor avea aceste reguli în subconştient. Este aproape ca mersul pe bicicletă, care odată învăţat, nu va mai fi uitat.