Făgăraş 2013
Probabil dacă aș locui în apropiere, mi-aș face timp în fiecare week-end să fac o tură prin Făgăraș. Cel puțin în sezonul de vară. Asta DACĂ ! Munții Făgăraș alături de Retezat, au un loc special în topul preferintelor mele. Din păcate munții Retezat sunt și mai departe și mai greu de accesat cu mașina (nu mai vorbesc de tren) așa că ”periodicitatea” vizitelor este destul de slabă. Făgărașul este ceva mai accesibil atât ca distanță cât și ca acces din șosea. Ei, dar asta e doar teorie având în vedere că nu mi-am planificat să mă mut în altă zonă din țară. La începul anului (2013) facem planuri de vacanță împreună cu cumnatul pentru un traseu cu mașina la sfârșitul lui Mai.
Traseul prevede și două zone înalte, Transfăgărășanul și Transalpina, de unde cei cu ”dor” de munte să poată face și câte un traseu. Din motive diverse, amânăm excursia pentru pentru începutul lui Iunie. Asta nu poate decât să mă bucure, pentru că știu că până în Iulie (de obicei dupa 15) mai este zăpadă la munte și ne-ar strica planurile (o săptămână de vară poate însemna mai puțină zăpadă). Cu o săptămână înainte de a pleca am urmărit cu ”interes” vremea (prognoze) care arătau tot mai rău. Multă ploaie în toata țara. Cum e mai rău. Dar cum prognoza e totuși o prognoză, ne ”riscăm” și pornim totuși la drum.
Ajungem din prima zi până la Cârțișoara, de unde plecăm pe Transfăgărășan care nu este deschis oficial, dar se circulă fără probleme până la Bâlea Lac. Există totuși câteva porțiuni unde se circulă doar pe un singur fir, celălalt fiind blocat de zăpada. Sus la lac, ceva lume ajunsă fie cu mașini fie cu telecabina (e week-end). Lacul e mai bine de jumătate înghețat iar pe versantul dinspre tunel, zăpadă multă. Traseul până la șaua Capra este acoperit de zăpadă. Tunelul spre Arges este închis și blocat cu zăpadă. E destul de rece dar plăcut. Facem câteva poze deși pe vârfuri mai stăruie ceva ceață. Coborâm înapoi în Cârțișoara, urmând să revenim la sfârșitul săptămânii dar pe partea argeșeană.
Revenim după aproape o săptămână de această dată cu cazare la Hotel Capra. Hotel Capra e cam scump pentru condițiile care le oferă chiar dacă este la altitudine (peste 1500 m). De remarcat Transfăgărășanul sudic pe care îl parcurgem pentru prima oară. Din păcate zona dintre baraj și Capra e destul de lungă dar puțin spectaculoasă. Hotelul Capra se află exact în locul de unde încep serpentinele către tunel (similar Hotel Bâlea Cascadă). Peisajul însă este deosebit, ceea ce impresionează este cumea Arpașul Mic, Buda, Râiosu, Mușeteica și cascada Capra. Urcăm puțin mai sus de unde remarcăm Fereastra Zmeilor și culmea Arpășelului. Spre sud-vest remarcăm și ”triunghiul” înzăpezit al vârfului Lespezi.
Excursia în Făgăraș are ca scop principal atingerea vârfului Vânătoarea lui Buteanu, unul din vârfurile de peste 2500 m. Ne-am propus să plecăm pe traseu cât mai de dimineață, având în vedere că până acum vremea ”ploioasă” a fost mai ales după amiaza. Norocul se pare că nu mai este în totalitate de partea noastră. După câteva ore de așteptare, plecăm totuși deși ceața (norii) învăluie piscurile de la 2000 m în sus. Ajungem ajutați iarăși de mașină, deasupra cascadei Capra, acolo unde traseul nostru se intersectează cu șoseaua. De aici vom continua pe jos. Vremea e închisă dar este vizibilitate la 200 – 300 m. Poteca urcă pe versantul vestic al piciorului ce coboară de la vârful Capra.
Virăm curând către stânga, de unde începe și o porțiune mai expusă cu aspect de brână. Noroc că aici nu este zăpadă, altfel ar fi fost destul de periculos. Ajungem la un prim prag glaciar, de unde poteca se îndreaptă iarăși către nord dar traversează două porțiuni de zăpadă. Pentru mai multă siguranță le ocolim cu puțin efort suplimentar, una pe deasupra și una pe sub ea. Ajungem astfel la pragul glaciar la care se află lacul Căprița și apoi un ultim urcuș ne scoate lângă monumentul Alpiniștilor de lângă lacul Capra. Vizibilitate parțială și variabilă : vârful Iezerul Caprei se zărește din când ăn când dar Văiuga și Capra aproape deloc. Lacul Capra mai prezintă gheață la suprafață dar parcă mai puțină ca lacul Bâlea.
Facem câteva poze mai mult printre ”cețuri”, apoi urcăm către șaua Capra. Odată ajunși acolo, mă uit de curiozitate la coborârea către Bâlea : încă este multă zăpadă în potecă. Vizibilitatea e și mai redusă ca la lac. Spre vârful Vânătoarea lui Buteanu plec de unul singur. Pe stâlpul indicator scrie 1 h ! Deși vizibilitatea e redusă, poteca e bine conturată și marcată. Poteca urcă pe poala sudică a vârfului Văiuga și iese dincolo de acesta în șaua ce-l desparte de vârful Capra. Aici este și un stâlp indicator spre un traseu ce coboară spre Bâlea dar din cauza ceții nu-mi dau seama cum și unde duce. Poteca urcă din nou spre vârful Capra până la ”săritoarea” spre vârful ”țintă”. Prin săritoare e nevoie de ceva cățărare fără a fi și periculos. De aici până pe vârful Vânătoarea lui Buteanu, poteca presupune mai multe cățărări simple.
Noroc că există chiar pe vârf un indicator, altfel în ceața care mă înconjoară nu știu dacă aș fi fost convins că am ajuns pe vârf (deși cum arăta ”continuarea” spre nord pare greu accesibilă). Din păcate, ”peisaj” aproape zero! Fac totuși o fotografie de palmares cu indicatorul în sine. Pornesc inapoi fără prea multă pauză având în vedere că la cum arată vremea nu aș vrea să mă prindă ploaia pe aici. În coborâre pe poala vârfului Văiuga, se zărește mai jos lacul dar vârfurile se ”încăpățânează” să rămână ascunse. Ajuns înapoi la stâlpul indicator din țaua Capra constat că mi-au trebuit 1 h până pe vârf și înapoi. Deci pe stâlp e trecut greșit sau se referă tot la dus-întors ? La lac mă întâlnesc cu ”partenerul” de excursie și pornim coborârea, de această dată nu spre Hotel Capra ci spre Cota 2000.
De la monumentul Alpiniștilor, mergem către lacul Căprița după ce sărim peste pârâiașul ce leagă cele două lacuri (Capra și Căprița). Ocolim lacul Căprița prin drepta (și acesta acoperit parțial de gheață) și începem să urcăm pe un picior ce coboară din vârful Iezerul Caprei. Ajunși pe muchie începem să coborâm printr-o zonă largă dar suntem obligați totuși să traversăm o limbă de zăpadă înclinată cam la 45 de grade și lungă de 5-6 m. Ajutați de bețele de tracking și ceva răbdare, traversăm fără probleme. Dar ce e mai greu abia începe. Coborârea spre Cota 2000 se face printr-un jgheab foarte înclinat ce îmi aduce aminte de Strunga Dracului. Poate că aici nu sunt săritorile din Strungă, dar coborârea e acum mai dificilă pentru că jgheabul mai are încă zăpadă acoperind uneori poteca.
Cred că dacă aș mai face acest traseu, aș prefera să urc această porțiune. Peisajul este însă deosebit chiar dacă vizibilitatea e încă parțială. Cota 2000 pare atât de aproape, dar vor fi necesare 45 de minute ca să ajungem jos. Noroc că aici ne așteaptă mașina că ne-am cam ”rupt” picioarele la coborâre. Trecem prin tunel (deschis între timp) în partea sibiană unde însă ne întâmpină o ploaie ”sănătoasă”. Am fost cred inspirat că nu am pierdut prea mult timp pe Vânătoarea lui Buteanu : e posibil ca acum să plouă și acolo ! Deși vremea nu a fost chiar ”prietenoasă” am reușit să atingem scopul principal : 2507 m, adică vârful Vânătoarea lui Buteanu. Nu am avut noroc și cu peisajul dar măcar știu cum e traseul până acolo.
Albumul foto realizat în Făgăraș se găseşte la : Făgăraș 2013 (vezi album ...)