Piatra Craiului 1981
Dacă în 1980 amatorii de mers pe munte au fost foarte puţini, în 1981 situaţia s-a schimbat, numărul acestora depăşind 10. De fapt cei ce aveau ceva cu muntele erau la fel de puţini, majoritatea folosind acest prilej pentru a pleca de acasă într-un grup oarecum organizat (mai ales fetele !). Ca în orice grup eterogen, interesele şi obiectivele sunt diferite, lucru nu tocmai benefic pe munte. Norocul nostru a fost că am ales să mergem în Piatra Craiului, un munte care se face cu rucsacul în spate foarte rar.
1. Plaiul Foii - Diana - Padina Popii - şaua Padinei Închise
2. Plaiul Foii - Spârla - La Lanţuri - şaua Grind - La Om - şaua Funduri - Ceardacul Stanciului
Am ajuns la Plaiul Foii din Zărneşti, destul de greu, deşi la acea vreme exista un autobuz între Zărneşti şi Plaiul Foii dar cred că doar odată pe zi şi dacă îl ratai erai nevoit (ca şi acum !) să faci autostopul. Maşini puţine şi mai puţine dispuse să te ia când te vedea cu bagajele după tine.
La Plaiul Foii, plin de turişti şi de corturi unde ne-am instalat şi noi, tot cu corturile. Informaţii despre traseele din Piatra Craiului, aveam foarte puţine, aşa că pentru prima ieşire am ales să urcăm până în creastă pe la Diana, şi eventual să mai parcurgem o bucată din crestă înspre vf.Ascuţit.
Urcuşul până la refugiul Diana, deşi nu pune probleme tehnice, este destul de obositor fiind abrupt mai ales în ultima parte. A urmat o pauză în poiana care adăpostise un refugiu, la acel moment doar ceva ruine din fundaţie. De fapt acest refugiu, reconstruit de mai multe ori, nu a avut nici după aceea o viaţă prea liniştită. Din Poiana Dianei, traseul spre creastă, urmează două variante, care ocolesc una prin stânga şi una prin dreapta culmea Dianei. Noi am ales pe cea din dreapta, Padina Popii, care în afară de o mică porţiune, nu prezintă zone dificile, dar urcuşul este anevoios, în multe locuri făcându-se prin grohotiş. Cele două poteci se întâlnesc în Strunga Izvorului, de unde traseul comun acum, urcă prin jnepeniş până în Şaua Padina Popii.
Ajunşi în creastă, am constatat că unul dintre colegi avea rău de înălţime, şi nu a mai vrut să ne însoţească, "exemplu" urmat şi de ceilalţi, astfel încât am rămas doar doi oameni să mai continuăm pe creastă. Ideea iniţială era să fi făcut creasta până la jumătate de aici, urmând ca cealaltă jumătate să o facem dinspre vf.La Om. Cum eram prima oară în Piatra Craiului n-am putut să-mi dau seama care era jumătatea, după două sau trei vârfuri (nu cred să fi ajuns până la vf.Ascuţit) ne-am întors şi am început să coborâm. Am ajuns din urmă grupul care cobora "agale" spre poiana Dianei.
Odată ajunşi la Plaiul Foii s-au jurat că nu mai au ce căuta pe munte. E o greşeală frecventă, de a lua începători pe trasee mai dificile, lucru care îi sperie şi nu-i mai prinzi de clienţi ! Dar atunci nu-mi puneam problema aşa, având impresia că şi pentru ei trebuie să fie la fel de simplu cum mi s-a părut mie.
Următoarea tură, de această dată doar în doi oameni, a fost pe traseul La Lanţuri,vf.La Om, Şaua Funduri.
Traseul pleacă de la Plaiul Foii şi urmează drumul forestier către refugiul Spârla. Părăsim drumul forestier spre stânga, şi începem să urcăm, mai lent la început şi ceva mai abrupt în apropierea refugiului. Refugiul de atunci era plin de turişti şi înăuntru şi în pod. Mi-a făcut o impresie foarte proastă, fiind mizerie atât înăuntru cât şi afară.
De la refugiu, poteca se îndreaptă perpendicular spre munte prin pădure, până la bifurcarea traseului : dreapta spre Marele Grohotiş şi stânga spre creastă. Alegem traseul din stânga şi după un urcuş prin grohotiş, ajungem sub stâncile cunoscute sub denumirea Zaplaz. Ocolim prin stânga lor, apoi începem să urcăm în spatele lor printr-un "horn" ajutaţi de câteva "lanţuri". Pentru neavizaţi : hornul este o porţiune de urcare-coborâre îngustă de la câţiva centimetrii la maxim 2-3 m între doi pereţi de stâncă, cu o înclinaţie mare până la vertical, cele mai puţin înclinate purtând numele de canion. De asemeni "lanţuri" reprezintă orice şufă metalică, mai rar chiar lanţ, fixat în perete şi care ne ajută la urcare sau coborâre în zonele dificile sau în care există puţine puncte de sprijin pentru mâini - un fel de balustrade flexibile.
După ce trecem de Zaplaz, intrăm în porţiunea "La lanţuri", un urcuş foarte spectaculos, în care pe mai multe porţiuni există "lanţuri" ajutătoare. Este nevoie de puţină îndemânare la căţărare şi condiţie fizică bună. Cei ce au rău de înălţime nu au ce căuta pe aici. Traseul este dificil la urcare dar mi se pare şi mai dificil la coborâre.
După aproximativ 2 ore de urcuş spectaculos (zona cu lanţuri), traseul iese în crestă în şaua Grind. Din şaua Grind spre stânga în 20 min. ajungem pe vf.La Om, cel mai înalt din Piatra Craiului. Revenim în şaua Grind urmând în continuare creasta sudică. Deşi mai joasă decât cea central-nordică, această creastă este la fel de dificilă. Este dificilă, odată că urcă şi coboară fiecare vârf (nu mai puţin de cinci !) dar şi prin faptul că sunt porţiuni foarte înguste în care ai impresia că mergi pe coama acoperişului unei case.
Ajungem cu bine în şaua Funduri de unde începe şi coborârea, traseul urmând spre înapoi direcţia din care am venit, paralel cu traseul de creastă, pe Brâul de Jos. Trecem pe lângă Ceardacul Stanciului la fel de celebru si spectaculos ca Zaplazul. Deşi la o altitunine mult mai mică, traseul nu este deloc lejer, alternând cu porţiuni de urcuş şi coborâre.
În dreptul refugiului Spârla, ne intersectăm cu traseul pe care am urcat în creastă, de aici coborârea decurgând fără probleme până la refugiu şi apoi mai departe către Plaiul Foii. Luând în calcul şi mici pauze de odihnă sau de masă, traseul durează în general 10-12 ore, fiind obligatoriu să avem apă cu noi, şansele de a găsi apă fiind zero (cu ceva şanse se mai găseşte ceva zăpadă, dar murdară).
1. Plaiul Foii - Diana - Padina Popii - şaua Padinei Închise
2. Plaiul Foii - Spârla - La Lanţuri - şaua Grind - La Om - şaua Funduri - Ceardacul Stanciului
Am ajuns la Plaiul Foii din Zărneşti, destul de greu, deşi la acea vreme exista un autobuz între Zărneşti şi Plaiul Foii dar cred că doar odată pe zi şi dacă îl ratai erai nevoit (ca şi acum !) să faci autostopul. Maşini puţine şi mai puţine dispuse să te ia când te vedea cu bagajele după tine.
La Plaiul Foii, plin de turişti şi de corturi unde ne-am instalat şi noi, tot cu corturile. Informaţii despre traseele din Piatra Craiului, aveam foarte puţine, aşa că pentru prima ieşire am ales să urcăm până în creastă pe la Diana, şi eventual să mai parcurgem o bucată din crestă înspre vf.Ascuţit.
Urcuşul până la refugiul Diana, deşi nu pune probleme tehnice, este destul de obositor fiind abrupt mai ales în ultima parte. A urmat o pauză în poiana care adăpostise un refugiu, la acel moment doar ceva ruine din fundaţie. De fapt acest refugiu, reconstruit de mai multe ori, nu a avut nici după aceea o viaţă prea liniştită. Din Poiana Dianei, traseul spre creastă, urmează două variante, care ocolesc una prin stânga şi una prin dreapta culmea Dianei. Noi am ales pe cea din dreapta, Padina Popii, care în afară de o mică porţiune, nu prezintă zone dificile, dar urcuşul este anevoios, în multe locuri făcându-se prin grohotiş. Cele două poteci se întâlnesc în Strunga Izvorului, de unde traseul comun acum, urcă prin jnepeniş până în Şaua Padina Popii.
Ajunşi în creastă, am constatat că unul dintre colegi avea rău de înălţime, şi nu a mai vrut să ne însoţească, "exemplu" urmat şi de ceilalţi, astfel încât am rămas doar doi oameni să mai continuăm pe creastă. Ideea iniţială era să fi făcut creasta până la jumătate de aici, urmând ca cealaltă jumătate să o facem dinspre vf.La Om. Cum eram prima oară în Piatra Craiului n-am putut să-mi dau seama care era jumătatea, după două sau trei vârfuri (nu cred să fi ajuns până la vf.Ascuţit) ne-am întors şi am început să coborâm. Am ajuns din urmă grupul care cobora "agale" spre poiana Dianei.
Odată ajunşi la Plaiul Foii s-au jurat că nu mai au ce căuta pe munte. E o greşeală frecventă, de a lua începători pe trasee mai dificile, lucru care îi sperie şi nu-i mai prinzi de clienţi ! Dar atunci nu-mi puneam problema aşa, având impresia că şi pentru ei trebuie să fie la fel de simplu cum mi s-a părut mie.
Următoarea tură, de această dată doar în doi oameni, a fost pe traseul La Lanţuri,vf.La Om, Şaua Funduri.
Traseul pleacă de la Plaiul Foii şi urmează drumul forestier către refugiul Spârla. Părăsim drumul forestier spre stânga, şi începem să urcăm, mai lent la început şi ceva mai abrupt în apropierea refugiului. Refugiul de atunci era plin de turişti şi înăuntru şi în pod. Mi-a făcut o impresie foarte proastă, fiind mizerie atât înăuntru cât şi afară.
De la refugiu, poteca se îndreaptă perpendicular spre munte prin pădure, până la bifurcarea traseului : dreapta spre Marele Grohotiş şi stânga spre creastă. Alegem traseul din stânga şi după un urcuş prin grohotiş, ajungem sub stâncile cunoscute sub denumirea Zaplaz. Ocolim prin stânga lor, apoi începem să urcăm în spatele lor printr-un "horn" ajutaţi de câteva "lanţuri". Pentru neavizaţi : hornul este o porţiune de urcare-coborâre îngustă de la câţiva centimetrii la maxim 2-3 m între doi pereţi de stâncă, cu o înclinaţie mare până la vertical, cele mai puţin înclinate purtând numele de canion. De asemeni "lanţuri" reprezintă orice şufă metalică, mai rar chiar lanţ, fixat în perete şi care ne ajută la urcare sau coborâre în zonele dificile sau în care există puţine puncte de sprijin pentru mâini - un fel de balustrade flexibile.
După ce trecem de Zaplaz, intrăm în porţiunea "La lanţuri", un urcuş foarte spectaculos, în care pe mai multe porţiuni există "lanţuri" ajutătoare. Este nevoie de puţină îndemânare la căţărare şi condiţie fizică bună. Cei ce au rău de înălţime nu au ce căuta pe aici. Traseul este dificil la urcare dar mi se pare şi mai dificil la coborâre.
După aproximativ 2 ore de urcuş spectaculos (zona cu lanţuri), traseul iese în crestă în şaua Grind. Din şaua Grind spre stânga în 20 min. ajungem pe vf.La Om, cel mai înalt din Piatra Craiului. Revenim în şaua Grind urmând în continuare creasta sudică. Deşi mai joasă decât cea central-nordică, această creastă este la fel de dificilă. Este dificilă, odată că urcă şi coboară fiecare vârf (nu mai puţin de cinci !) dar şi prin faptul că sunt porţiuni foarte înguste în care ai impresia că mergi pe coama acoperişului unei case.
Ajungem cu bine în şaua Funduri de unde începe şi coborârea, traseul urmând spre înapoi direcţia din care am venit, paralel cu traseul de creastă, pe Brâul de Jos. Trecem pe lângă Ceardacul Stanciului la fel de celebru si spectaculos ca Zaplazul. Deşi la o altitunine mult mai mică, traseul nu este deloc lejer, alternând cu porţiuni de urcuş şi coborâre.
În dreptul refugiului Spârla, ne intersectăm cu traseul pe care am urcat în creastă, de aici coborârea decurgând fără probleme până la refugiu şi apoi mai departe către Plaiul Foii. Luând în calcul şi mici pauze de odihnă sau de masă, traseul durează în general 10-12 ore, fiind obligatoriu să avem apă cu noi, şansele de a găsi apă fiind zero (cu ceva şanse se mai găseşte ceva zăpadă, dar murdară).