Dolomiti di Brenta I 2015
Anul 2015 aduce pentru mine o noua țară în “palmaresul” excursiilor montane : Italia. Recunosc că pâna atunci (2015) aveam doar o idee vagă despre potențialul montan al Italiei. Abia după ce am hotărât să mergem în Italia în apropiere de statiunea Riva del Garda, am început să “caut”, convins că nu voi avea ”astâmpăr” în stațiune. De mare ajutor pentru Alpi este kompass.de care oferă în amănunt hărți pentru Germania, Austria, Italia.
Prima destinație aleasă a fost Dolomiti di Brenta aflată nu departe de Riva del Garda (aprox. 70 Km nord). De fapt e vorba de parcul natural Adamello – Brenta, o zonă montană destul de extinsă, cu altitudini ce depășesc 3000 m (max. Cima Tosa 3173 m). Peisajul este deosebit de spectaculos, dată fiind structura predominant calcaroasă, cu pereți abtupți în culori uneori ”incredibile”. Gradul de dificultate al traseelor pornește de la simplu la dificil, cu numeroase ”via ferrata”. Zona dispune și de cabane ”strategic” plasate, astfel încât să nu ai nevoie de cort. De altfel nici nu cred ca este permis (e rezervație naturală), și nici nu prea văd unde ai putea campa în zona înaltă.
Cum din grupul ”deplasat” în Italia, doar eu și Ioana urma să mergem pe munte în prima excursie, nu am avut cum să alegem un traseu mai lung de două zile (inclusiv transportul până și de acolo). Bun și atât mi-am zis ! Astfel că am optat pentru varianta : Pinzolo – Cabana Dodici Apostoli – Bocchetta dei due Denti – Cabana S.Agostini – Cabana T.Pedroti – Molveno. Ne-am propus să înnoptăm la Cabana Agostini, aflată cumva la jumătatea traseului. De asemeni porțiunea Dodici Apostoli – Agostini figura pe hartă ca Via Ferrata ceea ce o făcea mai atractivă. La fața locului aveam să constatăm că de fapt Via Ferrata este pe o porțiune mică, la coborârea din Boccetta dei due Denti.
Am ajuns în Pinzolo cu mașina, la ”prima” oră, adică înainte de a porni tele-gondola. Pinzolo este una din micile stațiuni montane, dar cu potențial mai mare pentru iarnă (schi). De aici pornesc însă și traseele spre zona sud-vestică a masivului. Prima porțiune am urcat-o ”pe sus”, mai întâi cu tele-gondola apoi cu tele-scaunul până la Doss del Sabion la 2101 m. Din păcate vremea e puțin potrivnică: ceață și chiar o bură ușoară. Suntem înconjurați de munți deși nu toți vizibili din cauza ceții. Coborâm până în șaua Baito dei Cacciatori (1836 m ), apoi cu un ocol mic spre dreapta ne îndreptăm spe Est, spre Val di Nardis.
Val di Nardis este flancată de o parte și de alta de două culmi stâncoase, în față fiind ”închisă” de un perete de stâncă aproape vertical pe marginea căruia zărim Cabana Dodici Apostoli. Traseul urcă pe partea stângă, la început printre jnepeni apoi doar prin grohotiș. Finalul urcușului ne scoate în apropierea cabanei. Din păcate vremea nu s-a ameliorat, ba chiar a inceput să plouă. Am intrat în cabană cu gândul să așteptăm ameliorarea vremii. Cabana Dodici Apostoli (2489 m), arată ”clasic”, curată și primitoare. Luăm câte un ceai să ne încălzim puțin. Curând se oprește și ploaia și deși mai este ceață, ne hotărâm să plecăm mai departe.
De la Cabana Dodici Apostoli, pleacă în principal două trasee : spre stânga Via delle Bocchette iar drep în față Sentiero Castiglioni (cel ales de noi), ce urcă pe valea ghețarului Prato Fiorito. Ca și ”reper” și destinatie avem șaua Bocchetta dei due Denti , ușor de recunoscut după cele două stânci ascuțite ce seamănă cu doi dinți (colți). Până în șea urcușul nu pune probleme deși trecem peste o porțiune de gheață și urcăm o foarte scurtă Via Ferrata. Ajunși în șea facem un scurt popas și mâncăm câte un sandwich. Cei doi ”dinți” sunt acum vizibili la dimensiunile lor reale (din depărtare păreau mai mici).
Tot din depărtare, ești tentat să crezi că trecerea spre partea estică se face printre cele două stânci flancate la rândul lor de două vârfuri masive : Cima d’Agola (2959 m) în stânga și Cima Susat (2890 m) în dreapta. Trecerea se face de fapt printr-o ”fantă” nu mai lată de 2 metri aflată în dreapta colțului din dreapta, aproape ”invizibilă” dacă nu ar fi ”marcată”. Trecem pe partea estică și avem o primă ”revelație” asupra aspectului muntelui : partea estică este de fapt un perete aproape vertical pe care îl vom coborâ ajutați de Via Ferrata (până în șea Via Ferrata păruse o ”glumă”). A doua ”revelație” este că pe partea estică plouă ceea ce pentru Via Ferrata este nerecomandat.
Cu sau fară ”revelații” începem să coborâm, două zone cu scară fiind chiar ”emoționante”, scările fiind ude de la ploaie și având un unghi negativ (coborai puțin lăsat pe spate). Nu am scăpat nici de un ”duș” nedorit atunci când am trecut o porțiune în care apa de ploaie prelinsă de pe stânci, curgea exact peste potecă (poteca avea cam 30 cm) neavând cum să ocolesti. Deși este ceva ceață, zărim nu prea departe Cabana S.Agostini , destinația noastră de azi, ceea ce ne dă ceva imbold. Ajungem la baza peretelui de stâncă uzi și înfrigurați dar fericiți că nu am avut ”evenimente” neplăcute pe o astfel de vreme. Cabana pare aproape dar mai avem ceva de coborât, dar fără alte probleme.
Ajunși la cabană după ce rezolvăm cu cazarea (aveam rezervare), constatăm că nu suntem singurii ”plouați”. În cabană însă e făcut focul și reușim să ne uscăm hainele. Cabana e destul de ”animată” cu turiști de diverse nații. Din păcate toată după amiaza și seara a fost o vreme ploioasă așa ca nu am putut să ne deplasăm prin preajmă. Mai mult, peste noapte a plouat puternic cu tunete și fulgere de am zis că ratăm de tot următoarea zi. Cazarea a fost bună deși în condiții cam înghesuite, dar cu baie si toaletă curate și cu apă curentă. Coborâți la prima oră să luăm micul dejun, constatăm că cerul e senin și peisajul excelent. După masă mai zăbovim puțin să facem câteva fotografii, apoi ne continuăm drumul spre Cabana T.Pedroti.
Albumul foto realizat în această tură, se găseşte la : Dolomiti 1 2015 (vezi album ...)