Suhard 2013
Anul 2013 începe la fel de "ciudat" ca mulţi din ultimii ani : după o iarnă lungă, se încalzeşte brusc lipsindu-ne de o primăvară normală ca temperaturi.
Se apropie 1 Mai, şi vremea se pare ca e numai bună de mers pe munte. După câteva tentative de a găsi şi alţi parteneri de drumeţie, renunţăm (a câta oară ?), şi facem planuri doar pentru doi.
Cum singurele mijloace de transport sunt cele oficiale, ne întimdem aria de cercetare la zonele mai "apropiate". Mi-aduc aminte de o "invitaţie" primită cu ceva timp în urmă de la Cabana Croitor, situată în Pasul Rotunda. Pare o destinatie bună, şi oferă posibilitatea unor ture de o zi, atât în munţii Rodnei dar şi în munţii Suhard. Aceştia din urmă, sunt o noutate absolută pentru noi în timp ce în Rodnei avem ceva "tradiţie".
După câteva tentative, reuşesc să contactez telefonic pe proprietarul Cabanei Croitor. Cabana e deschisă şi vom găsi locuri de cazare.
Ne îmbarcăm în trenul ce ne duce la Vatra Dornei, unde ajungem după 5 ore. Ajunşi aici, ne îndreptăm spre autogară, de unde vom lua un autobuz. Cu putin noroc, "prindem" un maxi-taxi aproape imediat lucru care ne scuteşte de 2 ore de aşteptare. E cam înghesuială, dar ce mai contează. Măcar are aer condiţionat şi nu curg apele de pe noi. Drumul de la Iacobeni înspre Borşa este aşa cum îl ştim sau poate mai rău : groapă lânga groapă. E un mod foarte bun de a alunga şi aşa nu foarte numeroşii turişti care vin în zonă.
Ajungem la intersecţia cu drumul spre Pasul Rotunda de unde drumul nostru continuă pe jos. Cum am ajuns mai devreme, îl sun pe proprietarul cabanei care ne-a zis că vine mai târziu. Ne dă indicaţii cum să intrăm în cabană, că el tot mai târziu vine !
De la intersecţie până în pas sunt exact 4 Km. Drumul are "statut" de Drum Naţional, dar este neasfaltat. Deşi neasfaltat, cred că arată în condiţii mult mai bune decât cel pe care tocmai am venit : măcar nu are gropi. Suntem depăsiţi de câteva maşini, dar nu avem noroc să găsim şi una care sa ne ia. După o oră şi jumătate, ajungem în Pasul Rotunda. De aici şoseaua coboară spre Rodna. Spre dreapta se desprinde "poteca" către munţii Rodnei. Potecă e puţin zis pentru că o bună bucată este de fapt un drum forestier.
Pe partea stângă se afla o pensiune relativ nouă şi "elegantă" dar pe moment nu e nimeni. Aveam să aflăm mai târziu că şi aici pensiunea se deschide doar la "cerere". Apare din păcate un paradox greu de stăpânit : nu e deschis că nu sunt turişti şi nu sunt turişti că nu e deschis !
Noi continuăm în stânga într-un urcuş uşor, şi în 10 minute suntem la cabană. Aşa cum aflsem mai devreme, aici ne "întâmpină" doar câinii. Urmăm "indicaţiile" proprietarului şi intrăm în cabană. La parter, pe lângă o sală de mese, două camere, o baie şi o bucătărie. Aspectul este cam "neglijent" că să folosesc un cuvânt frumos. Urcăm la etaj unde găsim două dormitoare comune de câte şase locuri care par mai îngrijite. Există şi o baie dar plină de lucruri diverse (totuşi utilizabilă).
După ce ne "alegem" unul din dormitoarele de la etaj, ne relaxăm în leagănul din curte de unde există o privelişte extraordinară către munţii Rodnei : vârfurile Roşu, Ineuţ şi Ineu încă acoperiţi parţial de zăpadă.
Spre seară vine în sfârşit şi proprietarul. Schimbăm câteva impresii despre munte şi turismul din zonă. Afluxul mic de turişti face ca la cabană să nu fie cineva permanent, proprietarul locuind undeva la 30 Km şi vine doar când sunt turişti. Dacă vii de la "oraş" şi ai vorbit înainte e oarecum OK, dar dacă vii de pe munte şi nu ştii că trebuie "rezervare", nu mai este OK.
A doua zi plecăm spre vârful Omu destul de devreme, "forţaţi" şi de faptul că în lipsa luminii (deşi cabana se laudă că ar avea iluminare de la generator), ne-am culcat foarte devreme. Pe jos e ceva rouă şi suntem învăluiţi de ceaţă. Ezităm să plecăm, dar cabanierul ne asigură ca ceaţa e doar aici jos. Se va dovedi că are dreptate : după ce începem să urcăm pe muntele Căturii, ceaţa rămâne în urmă. Peisajul este încântător şi dominat de cele trei vârfuri din Rodnei : Roşu, Ineuţ şi Ineu ce se continuă cu culmea Pleşcuţei. Ceva mai în spate se văd şi vârfurile Gărgălău şi La Om. Toate par nişte insule înconjurate de marea de nori.
Urcuşul pe muntele Căturii continuă fără dificultate până în apropierea vârfului Cociorbii, de unde ne continuăm drumul ocolindu-l prin dreapta.
Aici aspectul este de "platou" iar "poteca" este de fapt un drum forestier pe care îl vom parcurge până în apropiere de vârful Omu. Vom întâlni şi porţiuni ceva mai dosite de pe care zăpada nu s-a topit în totalitate, dar care nu ne pun probleme în a le traversa.
După mai bine de jumătate de oră, începem să coborâm de pe muntele Căturii, mai domol la început şi ceva mai abupt spre final. Cum drumul face multe ocoluri, noi scurtăm coborâd mai direct.
Înspre Est, vârful Omu domină peisajul. În urma noastră, spre care ne vom întoarce mereu, munţii Rodnei ne impresionează prin aspectul "pestriţ" datorită petecelor de zăpadă.
După ce terminăm coborârea, urmează iarăşi o porţiune aproape plată care face legătura cu vârful Omu. Depăşim mai multe stâni, bucuroşi că turmele nu au urcat încă la munte, altfel am fi avut parte de "obişnuitul" lătrat "prietenesc" al câinilor.
Ajunşi în şaua din care se desprinde un alt drum spre valea Someşului, începem să urcăm, la început prin pădure apoi prin golul alpin. Încercăm să mai scurtcircuităm câteva serpentine ale drumului, dar panta e destul de abruptă şi vom urmări drumul sinuos ce urcă pe piciorul Sud-Estic al vârfului. De fapt pot spune că e un vârf separat faţă de vârful Omu (pe harta care o am eu, acesta are cotă 1723 m dar nu are şi un nume). Spre finalul urcuşului, poteca ocoleşte acest vârf prin dreapta şi iese în şaua ce desparte cele două vârfuri.
Din şa, drumul ocoleşte vârful Omu pe la poale printr-un ocol larg spre dreapta, dar poteca începe să urce pe clina Sud-Vestică a vârfului. Urcuşul domol la început, se aspreşte în partea finală unde panta este mare iar poteca e dreaptă, fără serpentinele "necesare" îndulcirii efortului.
Vârful Omu cu cei 1932 m ai săi, este cel mai înalt vârf din munţii Suhard. De pe vârf priveliştea este superbă. Spre Vest munţii Rodnei cu vârfurile încă înzăpezite, spre Sud-Est munţii Suhard continuă pe încă câţiva zeci de Km până la Vatra Dornei iar spre Sud-Vest munţii Bârgăului cu culmi mai modeste ca înălţime.
După câteva fotografii de peisaj dar şi de "palmares", începem coborârea până în şa, unde facem şi un popas pentru odihnă şi masa de prânz.
Drumul de întoarcere îl parcurgem pe acelaşi itinerar, într-un soare tot mai fierbinte. După mai bine de şase ore de la plecare, vom ajunge în final la cabana unde avem "reşedinţa" temporară, mulţumiţi de această primă tură în munţii Suhard.
Albumul foto realizat în Suhard se găseşte la : Suhard 2010 (vezi album ...)