Dacă prima ieşire pe munte (Ceahlău 1976) a fost aproape din întâmplare, în anul următor în Retezat şi parţial în Parâng, a fost la întâmplare. Zic asta din mai multe motive. Unul ar fi acela că eram încă nepregătiţi deşi nu eram la prima încercare. Destinaţia a fost aleasă, cred, la sugestia unui amic care avea ceva experienţă şi care planifica şi el o ieşire cu aceiaşi destinaţie. Nu aveam încă nici o strategie în a alege mâncarea ceea ce a contat destul de mult (nu în bine evident). Dacă pe Ceahlău nu a fost nevoie neapărat de o hartă, pentru Retezat era musai. Am reuşit să găsim o colecţie de hărţi, celebră la vremea aia şi mulţi ani după (cred că mai am şi acum un exemplar din Munţii Noştri), care prezenta în mod sumar câteva trasee. Problema era că nu ştiam nimic despre Retezat şi am ales (planificat) traseele ce leagă cabanele între ele. Pentru cine a fost acolo, ştie că e total aiurea aşa ceva, traseele şi punctele de interes fiind cu totul altele, lucru care aveam să-l aflăm şi noi la faţa locului. Faţă de anul precedent reuşisem să ne dotăm cu saci de dormit ceea ce contat foarte mult. Nici nu vreau să-mi imaginez ce ar fi însemnat o noapte în cort la lacul Bucura fără sac de dormit.
Mulţi dintre prieteni fuseseră încântaţi de poveştile noastre de pe Ceahlău din anul precedent, şi se jurau că merg şi ei. Asta până am făcut apelul final şi când am constatat că suntem doar patru (chiar mai puţini ca prima oară). Asta e, ne-am zis şi am pornit la drum.
Am coborât din tren la Ohaba de sub Piatră, care este şi astăzi principalul punct de acces către Retezat. De aici, am reuşit, cu un autobuz cred, să ajungem până la Cârnic. În continuare am urcat pe drumul forestier până în apropierea cabanei Pietrele (primul nostru obiectiv) şi apoi un ultim urcuş puţin mai dificil până la cabană. Drumul forestier încă se construia şi nu ajunsese până la cabană. Cabana Pietrele, era aşa cum am prins-o cu mici modificări, până în 2005, foarte aglomerată şi animată. Punctul ei forte era că se găsea de mâncare, bună şi accesibilă. Aici am intrat în vorbă cu alţi turişti de la care am aflat că traseele ce ne le propusesem erau puţin cam aiurea. Am plecat a doua zi dimineaţă către lacul Bucura. Traseul începe cu un urcuş ceva mai obositor, până la ieşirea din pădure imediat după refugiul Genţiana (mult mai mic decât actualul). De aici, flancaţi de culmea Pietrele în stânga şi culmea Stânişoara în dreapta, urcuşul, la început prin jnepeniş, se mai domoleşte ca dificultate. Ne apropiem de vf.Bucura II mereu în faţa noastră, până la lacul Pietrele, jnepenişul fiind tot mai firav. Ocolim lacul prin stânga, şi foarte curând începem să urcăm în Curmătura Bucurei, un urcuş dificil în serpentine scurte. Ajungem în Curmătura Bucurei, loc de intersecţie cu traseul de creastă, un loc cu o privelişte splendidă, de unde vedem Lacul Bucura obiectivul final pentru ziua respectivă. Urmează o coborâre mai puţin dificilă decât urcuşul, care ne scoate în dreapta lacului. Ne-am ales şi noi un loc de campare, fericiţi că am reuşit să ajungem.
Aici aş vrea să fac o mică paranteză. La acea vreme nu existau nici un fel de restricţii în ce priveşte locurile de campare în Retezat. Acest lucru făcea să întâlneşti corturi în multe locuri, lucru nu foarte grav, dar mai ales să te întâlneşti cu gunoaiele lăsate de turişti. Când în fârşit s-a pus piciorul în prag, au fost nevoie de eforturi foarte mari pentru a igieniza acest munte. Şi campatul era până la urmă dăunător, fiind foarte la modă să-ţi sapi şanţ în jurul cortului, solul şi păşunea montană refăcându-se mai greu decât credem.
În jurul lacului Bucura, erau corturi numeroase aşa încât nu ne-am simţit foarte "stingheri". Am petrecut o zi cu o excursie până la lacul Zănoaga (voi reveni cu o descriere din alt an !) şi una până pe vf.Retezat (altă poveste), apoi vremea s-a stricat puţin aşa că am hotărât să ne mutăm la o cabană în cort fiind destul de plictisitor.
Am strâns bagajele şi am început coborârea până în Poiana Pelegii care a decurs fără dificultăţi. Mai dificil a fost (s-au ni s-a părut atunci), urcuşul până în Plaiul Mic de unde se coboară apoi către cabana Buta. Cu amintirea cabanei Pietrele în minte (care v-a rămâne pentru mine un etalon !), am fost profund dezamăgiţi de cabana Buta. Condiţiile mult mai modeste şi lipsa aproape totală a turiştilor, ne-a făcut ca a doua zi să facem cale întoarsă. Am revenit a doua zi la lacul Bucura unde am mai petrecut 2 sau 3 zile. Fără o hartă bună şi fără informaţiile necesare, am pierdut vremea prin împrejurimile lacului, încercarea de a ajunge pe vf.Peleaga fiind una nereuşită, în mintea noastră de atunci crezând că dacă vedem vârful în faţă putem ajunge pe el pe oriunde. Noroc că drumul nostru (nu eram pe potecă !) s-a înfundat şi am renunţat, altfel riscam să ajungem în situaţii mai dificile (deşi în Retezat e mai puţin probabil).
Dar rezervele noastre de mâncare se apropiau de final (şi aşa prost alese cum erau) aşa că a trebuit să ne retragem către "civilizaţie". Am plecat către cabana Pietrele, dar ne-am oprit lângă refugiul Genţiana unde mai erau ceva corturi. Cum şi aici era problemă cu mâncarea, mai făceam câte o incursiune până la Pietrele să ne aprovizionăm. Singura "ieşire" care am făcut-o a fost până la lacul Galeşu, în rest ne-am petrecut vremea cu poveşti despre munte, cu alţi turişti. Evident că noi eram încă cei care ascultau. În privinţa poveştilor, cei ce merg pe munte, seamănă din acest punct de vedere, de multe ori, cu vânătorii şi pescarii. No comments ! :-)
Deşi nepregătiţi cu informaţii, am reuşit totuşi să atingem câteva puncte de interes din Retezat. Partea proastă este că în multe din ieşiri am prins vreme închisă dacă nu chiar ploaie, cu vizibilitate mică ce strică de multe ori plăcerea excursiei. Mai târziu am preferat să stau în aşteptare, decât să fac un traseu doar de dragul de al face !
Un regret îl am pentru faptul că nu aveam pe atunci nici unul, un aparat foto. Munţii erau aceiaşi, noi însă ... Fotografii din Retezat se pot vedea în albumele foto din "Galeria foto".