Făgăraş 1997
După doi ani de 'încălzire', am hotărât că e timpul să ne îndeplinim un vis care dura de foarte mulţi ani : acela de a ajunge în Făgăraş ! Ei şi ce mare chestie e Făgăraşul vor spune cei care au trecut pe acolo ?! Pentru cine a fost prin Făgăraş, ştie că nu e un munte mai dificil sau periculos ca alţii (Piatra Craiului, Retezat), dar în 1997 aveam foarte puţine informaţii despre Făgăraş, ba pe cine am mai întrebat mai rău ne-a speriat : că e foarte greu, că sunt prăpăstii, că poteca e atât de îngustă ca abia îţi încape piciorul ! Aş fi ignorat aceste informaţii alarmiste, ştiind că sunt exagerări, dar aveam de gând să mergem însoţiţi de patru copii a căror vârstă era între 8 şi 16 ani şi aveam totuşi o oarecare reţinere. Mai rău era că nici harta ce o aveam nu era prea convingătoare : genul de hartă care cuprinde tot muntele, inclusiv căile de acces, ceea ce face ca traseele în sine să fie la o dimensiune greu de înţeles şi folosit. Noroc că aveam şi cărticica însoţitoare care măcar descria traseele destul de bine.
1. cabana Sâmbăta - Fereastra Mare - Slănina - Hârtopul Ursului - Portiţa Viştei
2. Portiţa Viştei - Viştea Mare - Moldoveanu - Podu Giurgiului - Corabia - Tărâţa - cabana Podragu
3. cabana Podragu - cabana Turnuri
Am ajuns cu maşina (şase persoane înghesuite într-o Dacie !), până la Mănăstirea Sâmbăta, un loc ce merită vizitat. Ne-am instalat cortul în apropiere. Dimineaţa următoare am pierdut-o prin împrejurimi, dar lucrul bun a fost că am reuşit să găsim nişte excursionişti adevăraţi care aveau o hartă foarte bună şi care aveau şi o părere normală despre munte, fără prăpăstii şi alte alea ! Am reţinut de la ei o vorbă care deşi o cunoşteam instinctiv, nu o exprimasem aşa de explicit : pe munte (deşi vară ca anotimp !) poate fi orice vreme ! În câteva minute te poţi trezi de la 30 de grade cu soare, la ploaie sau chiar lapoviţă şi ninsoare. Avertismentul (eu aşa îl consider) este evident în sensul de a fi pregătiţi pentru orice fel de vreme (ca şi echipament) şi nu ca o sperietoare.
1. cabana Sâmbăta - Fereastra Mare - Slănina - Hârtopul Ursului - Portiţa Viştei
2. Portiţa Viştei - Viştea Mare - Moldoveanu - Podu Giurgiului - Corabia - Tărâţa - cabana Podragu
3. cabana Podragu - cabana Turnuri
Am ajuns cu maşina (şase persoane înghesuite într-o Dacie !), până la Mănăstirea Sâmbăta, un loc ce merită vizitat. Ne-am instalat cortul în apropiere. Dimineaţa următoare am pierdut-o prin împrejurimi, dar lucrul bun a fost că am reuşit să găsim nişte excursionişti adevăraţi care aveau o hartă foarte bună şi care aveau şi o părere normală despre munte, fără prăpăstii şi alte alea ! Am reţinut de la ei o vorbă care deşi o cunoşteam instinctiv, nu o exprimasem aşa de explicit : pe munte (deşi vară ca anotimp !) poate fi orice vreme ! În câteva minute te poţi trezi de la 30 de grade cu soare, la ploaie sau chiar lapoviţă şi ninsoare. Avertismentul (eu aşa îl consider) este evident în sensul de a fi pregătiţi pentru orice fel de vreme (ca şi echipament) şi nu ca o sperietoare.
Spre prânz am plecat înspre cabana Sâmbăta, cu intenţia de a înnopta acolo şi de a pleca cât mai de dimineaţă spre creastă. Drumul de la mănăstire până la cabană e relativ uşor, o bună parte fiind pe drum forestier. În apropierea cabanei, am văzut pentru prima oară ce înseamnă efectele unei avalanşe : o zonă mare de pădure culcată la pământ (se întâmplase în primăvară). Cabana Sâmbăta destul de 'cochetă' şi animată. Am găsit locuri de cazare şi ceva de mâncare. A doua zi dimineaţă, după o masă rapidă, ne-am echipat complet şi am plecat spre creastă, cu un obiectiv precis : acela de a ajunge la Refugiul Viştea. După un prim urcuş lent, urmează o porţiune unde urcuşul este mult mai abrupt şi obositor printre puiet de brad şi jnepeniş.
Ajungem astfel într-o căldarea glaciară, unde panta se mai domoleşte, având în stânga Colţul Bălăceni şi în faţă Fereastra Mare a Sâmbetei acesta din urmă fiind şi ţinta noastră pe moment. Ajunşi în partea superioară a căldării glaciare, vom urca iarăşi ceva mai abrupt în serpentine scurte, finalul fiind în şaua Fereastra Mare a Sâmbetei.
Am ajuns în creastă, şi facem o pauză după efortul de la urcare. Ajunşi aici, am constatat că aspectul nu e deloc de speriat şi ne-a mai venit inima la loc, cum se spune. Pornim spre dreapta, pe traseul de creastă care începe cu un urcuş pe vf.Slănina, apoi se coboară în şaua Fereastra Mică a Sâmbetei. Urmează încă două vârfuri Gălăşescu şi Galbenele, dar care sunt ocolite pe poala sudică. De fapt vârfurile nu sunt ocolite complet, se urcă o porţiune dar în apropierea vârfului se ocoleşte şi se coboară către şaua ce desparte vârfurile ! Un ultim vârf, Hârtopul Ursului, ne aduce şi mai aproape de vârful lui de unde coborâm spre Portiţa Viştei unde se găseşte şi refugiul. Tot traseul am avut spre Nord (dreapta) un aspect de abrupt uneori aproape vertical, în schimb spre Sud aspectul este mult mai blând, pantele şi culmile mergând uneori mult spre stânga noastră.
Ajungem în sfârşit la Refugiu, care este o clădire de cărămidă, cu uşă metalică şi care înăuntru are două rânduri de priciuri. Deşi aveam cortul cu noi, preferăm să ne găsim câte un loc în refugiu. Asta pentru ca vremea se cam strică (ceaţă şi frig) dar şi pentru că oricum nu am fi încăput toţi în cort ! Până în seară se strâng cred că cel puţin 20 de persoane. În apropiere vârfurile Moldoveanu şi Viştea apar din când în când din ceaţă, făcându-le să pară şi mai impozante decât sunt. Mai mult, privind către urcuşul spre vârful Viştea ce urma să-l atacăm a doua zi, aveam aceiaşi senzaţie pe care o ai de obicei în Piatra Craiului când te apropii de un vârf şi pare că nu ai pe unde urca !
După o noapte petrecută în refugiu, prima şi cred că şi ultima până acum, plecăm hotărâţi de această dată să ajungem pe vf.Moldoveanu. Urcuşul pe vf.Viştea este mai uşor decât părea de la poale fără să fie chiar simplu având în vedere că este al treilea vârf ca înălţime din ţară - lucru pe care sunt convins că puţină lume îl ştie. Lăsăm bagajele aici, vf.Moldoveanu fiind în afara traseului de creastă. Până acolo trecem prin Portiţa Moldoveanului, o şea foarte în loc care separă cele două vârfuri şi unde e puţină nevoie de căţărare. Pe vf.Moldoveanu aglomeraţie mare, dar mai rău că e ceaţă şi abia putem face o poză de grup. Suntem din păcate privaţi de superba panoramă care se vede de obicei de pe acest vârf. Revenim pe vf.Viştea ne luăm bagajele şi începem coborârea. Coborârea este şi ea la fel de abruptă şi obositoare ca şi cea dinspre refugiu. Odată coborâţi, traseul continuă într-un semicerc larg spre stânga, trecând pe lângă vârfurile Ucea şi Corabia, apoi urcăm şi ocolim vf.Podul Giurgiului.
În spatele nostru, se vede impozantul 'trapez' format de vârfurile Viştea şi Moldoveanu, dimineaţă fiind prea ceaţă. Ne îndreptăm spre vf.Tărâţa, pe care însă îl ocolim pe la poale, şi ajungem în Fereastra Podragului. Din Fereastra Podragului, lacul şi cabana par foarte aproape, dar e doar în aparenţă, fiind nevoie de ceva timp pentru a ajunge la ele. După o perioadă cu soare, deja a reapărut ceaţa, odată ajunşi la cabană nu am mai ieşit prea mult în speranţa că poate a doua zi va fi mai plăcut. Cabana masivă de piatră, cam rece şi întunecoasă, dar oferă adăpostul necesar pe o vreme nu tocmai prielnică. Mâncarea puţină şi scumpă, oarecum justificat având în vedere că e cabana aflată la cea mai mare altitudine în Făgăraş, şi singura cale de aprovizionare e pe potecă cu măgăruşii. Fiind plasată în golul alpin şi lemnele sunt aduse de jos !
Am parcurs până acum tot ce ne propusesem de acasă, dar încurajaţi de reuşită, ne bătea gândul să mai facem o etapă până la Bâlea. Vremea de a doua zi, ne-a scos din cap rapid această idee, abandonând traseul de creastă am coborât la Cabana Turnuri un de am petrecut ziua şi noaptea următoare. Coborârea nu a fost grea dar ne-a prins puţină burniţă şi am ajuns uzi şi puţin înfriguraţi. Ne-am revenit însă după o masă în jurul focului, unde ne-am uscat (şi afumat) hainele şi încălţămintea udă. Deşi micuţă şi cochetă, Cabana Turnuri e folosită mai mult de tranzit decât de staţionare, fiind puţin animată.
Reuşeam astfel să încheiem prima experienţă în Făgăraş, munţi în care vom reveni de mai multe ori în anii următori. Deşi am început sub semnul îndoielii privind gradul de dificultate şi periculozitate, ne-am lămurit curând că multă lume ori nu ştie ori exagerează când e vorba de Făgăraş. Sigur că sunt şi porţiuni mai dificile (aşa cum avea să constatăm în următorii ani) dar acestea sunt relativ puţine şi punctuale (au o întindere mică). Având în vedere că vârsta participanţilor, dar mai ales experienţa lor, traseul s-a dovedit bine ales şi nu ne-a pus probleme.
Am plecat de la cabana Turnuri înspre cabana Arpaşul ajungând în final înapoi la Sâmbăta de Sus (la Mănăstire) unde lăsasem maşina. Ploaia care a abuzat în zilele următoare, nu ne-a mai permis să abordăm şi altceva în anul respectiv , deşi aveam ceva planificat (traseul Sâmbăta - Urlea fiind o variantă), aşa că am lăsat pentru anul următor.