O întrebare simplă care şi-o pun de obicei începătorii în excursiile pe munte este : unde mergem ? Din motive uşor de înţeles pentru cei cu mai multă experienţă, nu-şi pun şi următoarele întrebări ce decurg imediat după aflarea răspunsului la prima întrebare : 1. cunoaşte cineva zona respectivă ? 2. care este dificultatea traseelor ? 3. ce posibilităţi de cazare sau de masă sunt ? 4. ce echipament minim necesar ar fi nevoie ? 5. ce puncte de interes sunt ? 6. unde găsim o hartă ?
Lista întrebărilor nu se opreşte aici, sau mai bine zis fiecare dintre aceste întrebări conţine la rândul ei alte întrebări. Insistam în articolele despre echipament asupra necesităţii unei bune organizări a excursiilor pe munte. Aici aş vrea doar să amintesc că o excursie pe munte bine organizată are şanse mari de reuşită, în timp ce una prost sau mai rău neorganizată are şanse mici de reuşită dar şanse mari de eşec. Când spun despre o excursie că este reuşită mă refer la faptul că am reuşit să ne atingem majoritatea "ţintelor" (trasee, puncte de interes) în condiţii bune : fără accidentări, fără să suferim de frig, de sete sau de foame.
Pentru că întrebările de mai sus merită o dezbatere mai amănunţită, ce necesită un articol separat, nu voi oferei acum răspunsuri ci doar voi încerca să fac câte un "portret" acelor munţi despre care am suficiente informaţii. Sper ca în felul acesta cei interesaţi să găsească măcar informaţiile minime necesare în alegerea unei destinaţii. Dacă informaţiile despre configuraţia traseelor şi dificultatea acestora rămân valabile peste ani, informaţiile privind starea marcajelor, prezenţa cabanelor sau refugiilor, posibilităţile de acces se modifică mai des decât am dori şi va fi necesar să ne actualizăm informaţiile în permanenţă. Ordinea prezentărilor a fost aleasă cu un anumit scop, acela de a prezenta de la "mare" la "mic", câteva masive muntoase putând fi alese ca "etalon" în aceste descrieri.
Munţii Făgăraş - deţin fără îndoială cele mai multe recorduri : cele mai înalte vârfuri, cele mai multe vârfuri peste 2500 m, cel mai lung traseu de creastă şi mai sunt câteva. Dificultatea traseelor se încadrează în general la un nivel mediu. Există şi câteva excepţii, dar lungimea acestor porţiuni mai dificile este mică. Mă refer la Strunga Dracului, Custura Sărăţii, etc... Mai mult, pentru fiecare din aceste porţiuni, există şi variante ocolitoare. Pe lângă traseul de creastă, există şi numeroase trasee de acces înspre şi dinspre creastă acestea fiind la fel de interesante. Dacă traseul de creastă urmăreşte în general direcţia est-vest, din creastă se desprind atât înspre nord cât şi înspre sud numeroase culmi. Aspectul lor este total diferit : cele din nord sunt mai scurte şi mai abrupte, cele din sud sunt mai lungi şi mai domoale. De asemeni multe din culmile nordice nu sunt marcate, fiind greu accesibile pentru turiştii obişnuiţi. Traseul de creastă în sine, este o combinaţie de vârfuri ce se escaladează până în vârf dar şi de vârfuri ce se ocolesc pe la poale.
În ce priveşte accesul către creastă, majoritatea preferă partea nordică, mai aproape de şosea dar şi prin prisma faptului că în partea nordică se găsesc majoritatea cabanelor. Pentru cei ce parcurg (sau intenţionează) toată creasta, există şi accesul dinspre est (Plaiul Foii - Rudăriţa) sau dinspre vest (Sebeş - Suru). Şi aici, pare preferată varianta dinspre vest tot pe motive de acces mai simplu.
Cabanele sunt distribuite mai mult înspre jumătatea vestică. Din păcate, din cele existente, au mai dispărut în ultimii ani : Urlea lăsată în paragină, Bâlea Lac şi Suru arse. Am putea spune ca Bâlea a fost reconstruită, dar s-a (re)construit un hotel de x stele în locul ei şi nu poate fi numită cabană. Rămânem astfel cu : Bârcaciu, Negoiu, Bâlea Lac, Podragu şi Valea Sâmbetei, plus Capra în partea sudică. Am inclus totuşi Bâlea Lac, aici existând posibilităţi de cazare într-un corp de cabană ce aparţine de hotel. La aceste cabane se mai adaugă şi câteva refugii aflate în diverse stadii de funcţionalitate : Suru, Scara, Călţun (Salvamont - acces limitat), Bâlea Lac (Salvamont - acces limitat), Fereastra Zmeiilor, Viştea Mare, Curmătura Zârnei, Berevoiescu, ultimul fiind se pare nefuncţional. Revenind la cabane, este de remarcat că cei ce au ca obiectiv parcurgerea crestei, preferă de multe ori să nu treacă pe la acestea fiind dificil de coborât şi apoi de urcat înapoi în creastă datorită diferentei de nivel dintre acestea : aproximativ între 300 şi 700 m. Toate cabanele oferă cazare şi masă.
Deşi nu există restricţii privind locurile de campare, există totuşi câteva preferate (recomandate): ref.Suru, lacul Avrig, ref.Scara, lacul Călţun, şaua Paltinu, lacul Capra, lacul Podul Giurgiului, ref.Viştea, Fereastra Mare a Sâmbetei, ref.Zârna, ref.Berevoiescu. De reţinut faptul că sunt zone întinse în care nu vom găsi apă pe traseul de creastă. Locuri de campare se găsesc şi pe lângă cabane : Bârcaciu, Negoiu, Bâlea, Podragu, Valea Sâmbetei, Urlea (locul a rămas !). Pentru cei cu mai puţină experienţă este bine să folosească locurile de campare recomandate, media de înălţime a crestei fiind mare, poate oferi surprize neplăcute : vânt puternic, temperaturi scăzute - în special noaptea când ar trebui să ne odihnim.
Munţii Retezat - au şi ei cel puţin câteva superlative, şi acestea se referă în special la lacuri : cel mai întins, cel mai adânc, cel mai înalt, etc... Dificultatea traseelor este medie - uşoară, fără să prezinte porţiuni dificile, cele care ar putea fi încadrate în această categorie nefiind marcate. Aspectul general este total diferit de cel al Făgăraşului, fiind greu de definit un traseu de creastă, sau mai bine zis nu unul singur. Aspectul mai grupat al crestelor, oferă avantajul că putem parcurge mai multe trasee fără a fi nevoiţi să ne deplasăm cu tot echipamentul (cort !). Traseele de creastă urcă de obicei toate vârfurile întâlnite.
Accesul către trasee se face în special din partea nordică, cabana Pietrele, dar şi din partea sudică, cabana Buta şi Poiana Pelegii. Există puncte de acces şi în zona nord-estică, fosta cabană Baleia, precum şi din partea vestică, Gura Apei. Tendinţa este de a-ţi face "tabără" la cabana Pietrele, la lacul Bucura sau în Poiana Pelegii şi de acolo se parcurg majoritatea traseelor. Cel mai strategic rămâne lacul Bucura, dar va trebui să avem cu noi suficientă mâncare şi un cort măcar de o calitate medie.
O mare problemă în munţii Retezat sunt cabanele, puţine şi nu amplasate întotdeauna favorabil. Cea mai importantă e cabana Pietrele (ce-a mai rămas !), cabana Buta fiind cam "peste mână" din toate punctele de vedere, iar cele din partea vestică sunt departe şi la altitudine mică. Cabana Buta rămâne însă opţiunea principală pentru cei ce vor să "exploreze" Retezatul Mic. O alternativă o reprezintă refugiul Genţiana, care este de fapt o mică cabană fără posibilitate de masă. Din păcate cabana Baleia, bine amplasată, nu a mai fost refăcută.
Posibilităţile de campare sunt limitate şi restricţionate. Se poate campa la cabana Pietrele, la lacul Bucura, in Poiana Pelegii, lacul Zănoaga, Stâna din Râu. Deşi locuri "bune" de campat se găsesc peste tot, statutul de Parc Naţional (şi nu numai !), a făcut ca acestea să fie astfel limitate. În ce priveşte apa, nu este în general o problemă, deşi în zona de creastă nu vom găsi apă. Cum însă majoritatea traseelor încep şi se termină în zone mai joase (pe văile apelor sau în preajma lacurilor), nu vom suferi de sete.
