Dacă excursiile pe munte necesită un echipament special adaptat, şi atitudinea celor care merg pe munte trebuie să fie deosebită sau mai bine zis corectă. Nu trebuie să uităm nici un moment că suntem într-un loc mai deosebit decât cel de zi cu zi, ba mai mult putem să ne considerăm nişte "musafiri nepoftiţi". Eu cred că cele câteva reguli care vreau să le menţionez, sunt de fapt niste reguli de bun simţ, ce ar trebui să facă parte din "bagajul" nostru de educaţie.
Prima problemă ar fi atitudinea faţă de ceilalţi. Nu priviţi "de sus" alţi excursionişti, chiar dacă echipamentul lor este mai vechi sau neadecvat. Un echipament mai vechi poate aparţine unei persoane cu multă experienţă. Un echipament neadecvat, aparţine de obicei unor începători, şi în măsura în care aceştia sunt receptivi îi puteţi "consilia". Dacă aveţi informaţii utile despre traseele ce alţii vor să le parcurgă pentru prima oară, nu vă zgârciţi să le împărtăşiţi şi lor, evident în măsura în care aceştia vor să afle aceste informaţii.
Chiar dacă grupul din care faceţi parte este mai numeros, nu încercaţi să deveniţi "stăpân" pe cabană sau locul de campare. Petrecerile zgomotoase până la ore nepotrivite, uneori încurajate de cabanieri din spirit mercantil, vor deranja cu siguranţă pe ceilalţi turişti. Scuzele de genul "eu am venit să mă distrez" depăşesc penibilul.
Nu trebuie să uităm că pe munte întâlnim foarte des şi localnici, în special ciobani. Chiar dacă atitudinea unora nu este întotdeauna prea prietenoasă faţă de turişti, nu încercaţi să vă contraţi cu ei. Nu este nici cazul şi nici locul în care să educi pe cineva, ba chiar cu puţin tact ni-i putem face prieteni.
Trebuie avut mare grijă şi cu focul în locurile de campare, care poate afecta corturile vecine dar şi cele proprii, având în vedere că marea majoritate sunt din poliester şi orice scânteie îl poate găuri şi compromite definitiv. Şi la cât costă un cort nu e de glumit.
O altă problemă este atitudinea faţă de mediul înconjurător. Regula de bază este aceea că "urma" trecerii noastre trebuie să fie cât mai puţin vizibilă dacă nu chiar invizibilă. Asta înseamnă în primul rând să nu lăsăm nici o formă de gunoi în urma noastră. Orice hârtie, plastic sau cutie de conserve va fi pusă într-o pungă de plastic şi transportată la un punct oficial de colectare a gunoaielor (de obicei în afara zonei montane). Pare puţin "incomod" dar să nu uităm că noi am adus aceste "deşeuri".
Evitaţi pe cât posibil să săpaţi şanţuri în jurul cortului şi eventual dacă aţi făcut-o, să puneţi brazdele dislocate la loc. Evitaţi să faceţi focul în zona înaltă unde de obicei se "sacrifică" jnepeniş care se reface destul de greu. Dacă există deja o vatră în care s-a făcut focul nu ardeţi iarba în altă parte.
Dacă există restricţii privind locurile de campare, acestea trebuie respectate chiar dacă uneori nu ne convin.
Şi dacă ne-am revizuit atitudinea externă, nu trebuie să uităm şi de cea faţă de noi înşine. Nu mergem pe munte să flămânzim dar nici să cărăm mâncare la greu. Trebuie să ne limităm la un minim necesar, câteva zile nu păţeşte nimeni nimic dacă nu mănâncă chiar pe săturate.
Aceiaşi atitudine trebuie avută şi faţă de echipament. Calculaţi bine ce este absolut
necesar de luat şi la ce se poate renunţa. Nu trebuie căzut nici în extrema opusă de a renunţa la diverse repere fără motive solide : dacă anul acesta nu a plouat, nu mai iau pelerina de ploaie la anul !
Organizaţi cât mai bine posibil ieşirea pe munte. Am spus şi o să repet mereu : o bună organizare nu poate avea decât efecte pozitive fără să ne strice elementul de noutate sau aventură. Evident că nu trebuie să fim rigizi. Dacă situaţia o impune, vom improviza la faţa locului. Dacă vremea nefavorabilă (de cele mai multe ori) sau condiţia fizică a celor din grup, ne obligă să renunţăm la o parte din ce ne-am propus, nu este o tragedie : munţii îi găsim acolo şi săptămâna viitoare sau la anul . Degeaba ne mândrim că am ajuns pe vârful X (de exemplu) dacă nu am văzut mai nimic din cauza ceţii. La fel de evident este şi faptul că nu trebuie să aşteptăm vremea "ideală" care la munte e greu de prins.
Evitaţi să vă planificaţi etape mai lungi de 6-8 ore atunci când sunteţi cu tot echipamentul în spate, decât în situaţii cu totul speciale când un traseu nu poate fi împărţim în etape mai scurte (interdicţii de campare). Deşi uneori avem impresia că încă nu suntem obosiţi, nu are rost să forţăm, fiindcă oboseala sau chiar epuizarea apar ceva mai târziu. Chiar şi în cazul etapelor mai scurte, este bine ca după 2-3 zile de mers cu rucsacul în spate să ne planificăm o zi de odihnă "activă" în care putem face o tură prin împrejurimi cu un bagaj minim. Este de evitat mersul pe timp de noapte, când orice obstacol ignorat pe timp de zi, poate deveni un pericol mai ales în zona de creastă.
Şi nu în ultimul rând, nu uitaţi să luaţi un aparat foto şi mai ales faceţi cât mai multe fotografii posibile. Memoria noastră, oricât de bună, ne trădează foarte repede. Şi dacă se spune că o fotografie face cât 1000 de cuvinte, atunci cu 3-4 sute (uşor de realizat intr-o ieşire) am "pus-o" de-un roman :-) .
