Am avut mereu în minte o întrebare la care mi-ar fi plăcut să am un răspuns : cu ce se deosebesc cei care îndrăgesc muntele ? Bine, şi la ce mi-ar folosi dacă aş şti răspunsul ? Foarte simplu. Ani de zile am căutat parteneri de excursii pe munte. Puţinii pe care i-am convins să mă însoţească, nu s-au arătat doritori să o facă şi a doua oară, deşi zic eu, totul a decurs în condiţii normale. Când zic normale, mă refer la condiţii normale pentru munte. Cu timpul am şi obosit să mai caut, renunţând la ideea de a mai "converti" pe cineva. Nici nu ştiu cine a pierdut : eu sau ei. O singură excepţie (fericită !) a fost familia, care din lipsă de alternativă la început, şi din convingere mai târziu m-au însoţit aproape mereu.
Revin totuşi la întrebarea iniţială, la care am mai multe variante de răspuns. Cea mai importantă trăsătură la cei ce îndrăgesc muntele, este lipsa comodităţii fizice. Dacă singurul mod în care iţi poţi imagina o vacanţă sau concediu este să te relaxezi pe un şezlong cu un suc sau o bere alături, eşti pierdut pentru cauză ! Excursiile pe munte, presupun efort, în unele cazuri chiar mult efort, şi multă voinţă de a nu renunţa. Nu întotdeauna condiţiile pe munte ne sunt favorabile, dar trebuie să avem tăria de a trece peste aceste momente. Lipsa de confort "citadin" îi sperie pe mulţi din cei care ar dori măcar să încerce. Multă lume uită ca omul a trăit (şi în multe locuri mai trăieşte !) fără curent electric, apă caldă, saltea Relaxa şi altele. Cred că pentru majoritatea celor ce merg pe munte, condiţiile mai precare în care eşti obligat să le accepţi acolo, nu reprezintă un scop în sine. Reprezintă cred, un mic sacrificiu care se uită destul de repede.
Contează cred, şi modul în care ai fost crescut. Dacă educaţia a fost prea "strânsă", părinţii fiind cei care hotărăsc totul pentru tine (cu ce te îmbraci, ce mănânci, dacă ai voie să părăseşti locul de joacă) va fi greu să apreciezi libertatea deosebită care ţi-o oferă excursiile pe munte. Copil fiind, îmi plăcea să cutreier oraşul sau împrejurimile fără un scop anume poate doar din curiozitate. Asta m-a ajutat atunci când am ajuns pe munte, să nu caut altă motivaţie decât aceea de a vedea sau revedea locuri şi lucruri noi. Cum poţi revedea locuri noi ? Aici ne "ajută" memoria care are obiceiul de a uita. Am parcurs multe trasee de mai multe ori şi mereu ţi se pare că ceva n-ai văzut până acum. Mai mult, cunoaşterea unui traseu, îţi crează un confort "mental" prin accea că poţi aprecia mai uşor durata şi dificultatea traseului.
În mod curios, sunt şi persoane care deşi sunt obişnuiţi cu efortul fizic şi nici nu se dau în vânt după confort, nu reuşesc să asimileze farmecul muntelui. Dacă au mai fost şi situaţii mai dificile, unii nu pot separa cu uşurinţă partea plăcută a unei excursii de momentele neplăcute (vreme nefavorabilă, condiţii de dormit mai aiurea etc...). O fire optimistă ştie întotdeauna să păstreze în minte doar momentele care merită. Pentru cei ce nu au fost nici odată pe munte eu zic că merită măcar să încerce. Nu e imoral, nu e ilegal şi nici nu îngraşă ! Ar fi bine totuşi, dacă nu găsiţi să mergeţi cu cineva cu experienţă (la început), măcar să întrebaţi pe cineva care a mai fost pe munte.
